Ultima emisiune pe 2024 a titlurilor Fidelis debutează în decembrie. Donatorii de sânge primesc dobânzi speciale

Alexandru Gologan Data publicării: Data actualizării:
fidelis donare sange
sursa: Facebook / Ministerul Finanţelor

Ministerul Finanțelor (MF), în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină din București, vor organiza, în perioada 2 - 3 decembrie, pentru investitorii-donatori, ediția de iarnă a Programului de titluri de stat Fidelis.

A șasea emisiune din acest an debutează de luni, 9 decembrie și va dura până vineri, 18 decembrie 2024, timp suficient ca persoanele doritoare să se înscrie în program. Donatorii de sânge beneficiază de o dobândă cu 1% mai mare decât cea clasică la subscriere, iar în acest sens, o unitate mobilă de recoltare va fi amplasată în holul central al MF, din Bulevardul Libertății, nr.16.

Programul zilnic pentru donare în perioada 9-18 decembrie va între orele 08:00-14:00. Pentru prima dată de la inițierea Fidelis, donatorii vor avea două posibilități de subscriere în lei:

  • titlurile cu maturitate de 1 an 
  • donatorii-investitori pot achiziționa titluri de stat cu scadență la trei ani

Pot beneficia de condițiile avantajoase ale noii emisiuni persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 iunie 2024.

Beneficiile donării de sânge

Donarea de sânge aduce o serie de beneficii:

  • imunitatea organismului crește,
  • riscurile de paralizie și de accident vascular se reduc cu 30%.

Pe lângă cea mai mare dobândă la titlurile de stat FIDELIS, donatorii mai primesc:

  • bonuri de masă în valoare de 280 lei;
  • un set de analize;
  • adeverință pentru transport, redus cu 50%, pe metrou și STB;
  • o zi liberă, plătită, de la muncă, sau adeverință pentru școală/ facultate.

Ce sunt și ce oferă titlurile de stat Fidelis

Ca alternativă a depozitelor bancare, titlurile de stat Fidelis sunt potrivite investitorilor care își asumă un risc scăzut.

Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, prin intermediul băncilor partenere.

Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.

Avantajele titlurilor Fidelis

Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilități precum:

  • posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere;
  • câștigurile cumulate din dobânzi și profituri sunt neimpozabile;
  • flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.

Deținătorii de titluri de stat Fidelis lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la maturitate pot reinvesti disponibilitățile neridicate la scadență, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.