UPDATE Guvernul oferă majorări salariale pentru bugetari. Se dau bani inclusiv pentru protecția vederii

Adam Gheorghe Data publicării: Data actualizării:
lei bani
sursa: shutterstock.com/

UPDATE: Guvernul a adoptat în şedinţa de joi ordonanţa de urgenţă care prevede creşteri salariale de 10% pentru anumite categorii de bugetari, dar şi decontarea ochelarilor de vedere, în limita a 500 de lei.

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi ordonanţa de urgenţă care prevede creşteri salariale de 10% pentru anumite categorii de bugetari, dar şi decontarea ochelarilor de vedere, în limita a 500 de lei. Impactul bugetar al acestor măsuri, în anul 2024, este estimat la 1,2 miliarde lei, scrie Agerpres.

Știrea inițială:

Un proiect de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii are în vedere acordarea unor creșteri salariale de 10 % raportate la nivelul lunii decembrie 2023, în două tranșe respectiv pentru luna iunie 2024 și luna septembrie 2024, pentru o serie de angajați în instituții publice.

 

Aceste majorări vor fi acordate pentru ocupanții funcții bugetare din Cultură, Diplomație, personalul cu funcţii de conducere şi de execuţie din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale.

De asemenea, de majorare va beneficia și personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale.

Totodată va primi lefuri mărite și personalul din instituțiile aflate în coordonarea prim-ministrului sau sub controlul Parlamentului, iar măsura vizează și bugetarii din administrație, inclusiv funcționarii publici și personalul contractual din aparatul de specialitate al primarului din unitățile administrativ-teritoriale de până la 20.000 de locuitori.

Totodată, se prevede ca personalul agențiilor județene pentru protecția mediului și agenției pentru protecția mediului municipiul București să beneficieze de salarizare corespunzătoare funcțiilor publice de stat prevăzute la nivelul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

Se va reglementa și posibilitatea angajatorilor de a putea deconta lucrătorilor care folosesc în mod obişnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru, achiziția de dispozitive de corecţie speciale, în limita sumei de 500 lei/persoană.