„Efectul Trump” întârzie: Activitatea M&A scade la cel mai jos nivel din ultimii 10 ani

Redacția Digi Economic Data publicării:
deal
sursa: shutterstock.com/

Jucătorii din domeniul fuziunilor și achizițiilor (M&A) își reevaluează așteptările privind evoluția pieței globale în 2025, în condițiile în care scăderile bursiere și incertitudinile politice generate de noua administrație Trump încetinesc ritmul tranzacțiilor și al listărilor la bursă. Pe măsură ce primul trimestru se apropie de final, volumul global al tranzacțiilor crește mai lent decât anticipau analiștii.

Conform datelor Dealogic, numărul tranzacțiilor anunțate de la începutul lunii ianuarie este cel mai mic din ultimii 10 ani. Până acum, în acest trimestru s-au anunțat aproximativ 6.600 de tranzacții la nivel global – cu aproape 30% mai puține față de anul trecut și cu 44% sub vârful din 2021.

Analiștii se așteptau la o revenire a pieței de fuziuni și achiziții, cu „un început timid” în 2023 și o speranță reală anul trecut, amplificată de victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA. Însă, odată cu impunerea de noi tarife și schimbările la conducerea autorităților globale de reglementare a concurenței, companiile întâmpină dificultăți chiar și în planificarea deschiderii de noi operațiuni. 

„Există întotdeauna incertitudine când vine o nouă administrație, dar cea de acum depășește orice am experimentat anterior”, a spus Jonathan Corsico, liderul diviziei M&A a firmei de avocatură Simpson Thacher din Washington DC, pentru Financial Times.

Deși valoarea totală a ofertelor de preluare anunțate a crescut cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la aproape 812 miliarde de dolari, această creștere este alimentată de câteva tranzacții majore: Alphabet (Google) a anunțat cea mai mare achiziție din istoria sa, de 32 miliarde de dolari, pentru compania de securitate cibernetică Wiz; BlackRock a încheiat o tranzacție de 23 miliarde de dolari pentru achiziția mai multor porturi, inclusiv două pe Canalul Panama; Sycamore Partners a semnat un acord pentru preluarea lanțului de farmacii Walgreens Boots Alliance.

Fondurile de investiții private (private equity) și-au intensificat și ele activitatea, iar valoarea tranzacțiilor a crescut la 295 miliarde de dolari, față de 160 miliarde în aceeași perioadă din 2023. Cu toate acestea, activitatea rămâne sub așteptările unei reveniri clare pe care consilierii o anticipau după doi ani de stagnare.

„Traversăm o întârziere firească în redresarea M&A”, a declarat Naveen Nataraj, de la Evercore, adăugând că „ne așteptăm totuși la o revigorare a activității pe măsură ce incertitudinile legate de politicile comerciale și externe se vor clarifica”.

Bancherii și avocații afirmă că, deși discuțiile cu clienții sunt numeroase, companiile sunt încă prudente. „Pofta de a analiza tranzacții este mare, dar pofta de a le executa nu este la fel”, a spus Piers Prichard Jones, partener M&A și președinte al firmei de avocatură Freshfields. „Există ideea că lucrurile se pot schimba rapid, dar, privind situația de acum, nu aș paria pe asta.”