Podcast Sub influență: Cât de răspândit e consumul drogurilor la volan?
Peste 3,500 de șoferi au fost prinși drogați la volan din 2020 încoace. Fenomenul este explicat de Cosmin Andreica, liderul sindicatului polițiștilor Europol.
Peste 3,500 de șoferi au fost prinși drogați la volan din 2020 încoace, arată o recentă statistică oficială.
În jargon polițienesc, oamenii respectivi se aflau „sub influența substanțelor psihoactive, însă legea nu face diferența dintre consumul drogurilor acum o săptămână și consumul chiar de dinainte ca cineva să fi urcat la volan.
Codul Penal spune că cei prinși riscă până la cinci ani de închisoare, o regulă valabilă și când vine vorba de consumul de alcool.
În acest caz, însă, legea indică o limită în baza căreia se stabilește ce e contravenție și ce duce la un dosar penal.
Care ar fi, așadar, limita?
Invitatul lui Filip Standavid la podcasturile Digi Context este Cosmin Andreica, liderul sindicatului polițiștilor Europol.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News