Podcast România este o țară bună în care să-ți crești copiii? Mihaela Nabăr: „La baza oricăror reforme trebuie să stea niște realități”
Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România, ne spune cum să-i facem fericiți pe copiii noștri și cum să le oferim viitorul pe care îl merită.
Război la granița României, inflație record, griji din ce în ce mai mari și locuri de muncă din ce în ce mai puține. Printre toate aceste probleme care ne acaparează viața cu totul, pe 1 iunie s-a pus pauză, iar peste tot pe unde priveai se observa cât de fericiți sunt copiii.
Însă fericirea copiilor, la fel ca ziua de 1 iunie, trebuie pusă între ghilimele. Unul din zece copii din mediul rural nu frecventează deloc școala, unul din cinci spune că nu are suficientă mâncare și tot unul din cinci acuză un nivel ridicat de violență în școală.
România ocupă primul loc în UE în ceea ce priveşte numărul de naşteri în rândul mamelor cu vârste sub 15 ani. Mai mult, în România, la nivelul anului 2021 s-au născut cei mai puțini copii din ultima sută de ani.
Un raport publicat în 2020 de World Vision România evidenția faptul că o cincime dintre copiii de la sat, adică în jur de 21%, considerau că nu sunt niciodată sau sunt doar uneori fericiţi, în timp ce unu din 14 copii afirma că are o viaţă rea. În tot acest context, o întrebare apasă mai mult ca oricând: România este o țară bună în care să-ți crești copiii? Cum să-i facem fericiți și să le oferim viitorul pe care îl merită? Căutăm răspunsuri în această ediție Digi Context, de la Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România.
Mihaela Nabăr: Școala românească în continuare discriminează. Și avem multe exemple în acest sens. Sunt foarte multe povești despre copii care sunt discriminați pentru că sunt considerați altfel.
Mihaela Nabăr: Noi, de foarte multe ori ne uităm la efecte și uităm să ne uităm la cauză, pentru că de multe ori fie nu avem specialiști acolo unde avem nevoie de iei, fie că este foarte complicat să te duci la firul ierbii și să vezi unde este fiecare copil și ce face. Dar cred că este rolul fiecăruia dintre noi mai degrabă de a ne uita la prevenție, nu la intervenție.
Mihaela Nabăr: În general, ne amintim de copii atunci când este ziua lor sau când sunt anumite evenimente care ne amintesc de copii. Aș vrea să atrag atenția, așa cum o fac de fiecare dată, asupra faptului că ai noștri copii nu mănâncă doar de Paște și de Crăciun, ai noștri copii nu ar trebui să fie fericiți doar de 1 iunie, ai noștri copii nu ar trebui să participe la activități extrașcolare doar atunci când cineva își amintește de aceștia”.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News