Podcast Cât de mult încearcă școala românească să fie o școală a viitorului? Marian Staș: „Singura soluție este să creăm precedente”

          

          

Nici nu se obișnuiseră elevii cu revenirea în format fizic la școală, căci un anunț surpriză a venit săptămâna trecută de la Ministrul Educației Naționale, Sorin Cîmpeanu. Structura anului școlar va fi schimbată radical - în loc de semestre vor exista 5 module de învățare, care vor alterna cu cinci vacanțe, anunța ministrul pe 30 Martie. Tezele ar urma să dispară și să existe două evaluări standardizate, la începutul și la finalul anului școlar, însă în acest sens nu a fost luată o decizie finală, urmând să fie modificat Regulamentul cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Mai este puțin până la finalul actualului an an școlar și copii, la fel ca părinții lor, sunt supuși din nou unui experiment Educațional.

Cât de eficientă este noua reformă în educație? Va reuși ea să fie implementată sau se va bloca pe drum? Am încercat oare, în ultimii 30 de ani, să ne distanţăm de comunism folosindu-ne de cel mai puternic instrument aflat la dispoziţia noastră, adică de sistemul de educaţie? Și, școala românească de stat încearcă cumva să formeze oameni liberi - la nivel de mentalitate - prin anumite experienţe educaţionale sau încă își caută modelul cel mai bun de aplicare a educației? Sunt întrebări la care primim răspunsuri în această ediție Digi Context relizată de Marco Badea, de la profesorul Marian Staș, coordonatorul programului educațional liderii mileniului trei. 

Marian Staș:Ultimii doi, trei ani, care au însemnat o transformare profundă de interacțiune educațională, au marcat în bine extrem de multe comunități de profesori. Sigur că nu toată lumea vine în piața publică să vorbească despre ce a făcut și așa mai departe. Dar sunt mii și zeci de mii de exemple de bune practici, coagulate la nivel individual.

Aspectele pe care le menţionaserăţi pot fi înlocuite în măsura în care alternativele sunt puternice și ele există. Și asta înseamnă inițativă, înseamnă asumare, înseamnă leadership, înseamnă curaj. Adică, în loc să mă apuc să mă cert, mai bine fac ceva, altfel, pun o presiune pozitivă atât de puternică încât acel lucru devine norma jocului. Pentru că într-un sistem, așa cum este sistemul consistent și mare al educației, cu trei milioane de copii, cu un sfert de milion de profesori, cu mii de școli, pai n-am cum să trec tabula rasa, așa, să trec cu tăvălugul peste tot. Prin urmare, singura soluție este de a crea precedente, care să devină  în timp mai consistente și mai puternice decât statu-quoul.

Gata, paradigma comunistă este închisă. Iar elementul definitoriu al oricărei paradigme comuniste, nu numai de educație, este centralizarea tembelă. Cum să poți crede că un singur plan cadru satisface 150 de mii, 160 de mii de copii, cât sunt în fiecare cohortă, an de an. Alternativa nu e decât una singură. Subsidiaritatea, deschidere.