Analiştii CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, până la 4,9777 lei/euro, în timp ce rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni, septembrie 2021/septembrie...
Premierul Ludovic Orban a anunţat joi, la Focşani, o serie de proiecte majore de infrastructură care vor tranzita şi judeţul Vrancea, printre care autostrada A7. Acesta a declarat că în următorii 10...
Preşedintele rus Vladimir Putin a fost propus pentru Premiul Nobel pentru pace 2021, distincţie la care aspiră de asemenea omologul său american Donald Trump, a anunţat joi scriitorul rus Serghei...
Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Vladimir Putin i-ar fi spus lui Emmanuel Macron, în cadrul unei conversații telefonice recente, că opozantul rus Alexei Navalnîi s-ar fi otrăvit singur cu noviciok, scrie The Moscow Times.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității transmite, într-un comunicat de presă, că opt dintre candidații la alegerile locale au decizii în instanță de colaboratori ai securității...
Euro atinge un nou maxim istoric în raport cu moneda națională. Un euro este cotat joi la 4,8722 lei, în creștere fața de ziua anterioară. Miercuri, cursul euro a atins pragul de 4,8641 lei.
Curtea Constituțională a decis joi că sesizarea Guvernului împotriva dublării alocațiilor este neîntemeiată și a respins contestația. Alocațiile ar putea fi dublate doar dacă președintele promulgă...
Creșterea temperaturii medii a suprafeței Pământului cu un alt grad Celsius va duce la ridicarea nivelului mărilor și oceanelor cu până la 2,5 metri doar ca urmare a topirii ghețarilor din Antartica...
Premierul Ludovic Orban și Nicușor Dan, candidatul susținut de PNL și Alianța USR-PLUS la Primăria Capitalei s-au întâlnit, joi dimineață, la Palatul Cotroceni, cu președintele Klaus Iohannis.
Un asteroid va trece la o distanţă foarte mică de Pământ, joi, ajungând să fie mai aproape de planeta noastră decât Luna, sau chiar decât sateliții TV sau meteo, scrie Live Science.
Deputatul Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi USR PLUS la Primăria Capitalei, a declarat miercuri că sindicatul Societăţii de Transport Bucureşti ar fi transmis angajaţilor mesaje în care se vorbeşte...
Kremlinul a transmis miercuri că Alexei Navalnîi, principalul opozant rus, ieşit din spital la Berlin după ce a supravieţuit unei presupuse otrăviri cu Noviciok, este „liber” să revină în Rusia dacă...
În ultimele 24 de ore au fost raportate 1.767 de cazuri noi de COVID-19, cel mai mare număr de până acum al infecțiilor cu coronavirus. Au fost făcute 24.544. Alți 47 de români infectați au murit, în...
Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, va participa, miercuri, la Alexandria, la deschiderea oficială a singurei librării din oraş, dotată la standarde moderne, anunță ministerul Culturii, într-un...
Uniunea Salvaţi România susţine că rectificarea bugetară adoptată marţi cu „modificări toxice” introduse de PSD-ALDE aruncă România „într-o nouă criză economică” şi va însemna fie taxe mai mari ori...
O exoplanetă nou descoperită, care are dimensiunile apropiate de cele ale Pământului, a fost botezată „planeta Pi” pentru că încheie o orbită completă în jurul stelei sale la fiecare 3,14 zile...
Parlamentul a votat marți majorarea pensiilor cu 40%, amendament susținut de PSD la legea rectificării bugetare. De asemenea, potrivit modificărilor făcute în comisiile de specialitate și adoptate de...
În ultimele 24 de ore au fost 1.059 de cazuri noi de COVID-19. Până în prezent, în România au fost confirmate 114.648 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Numărul pacineților...
Poliţia Mangalia i-a deschis un nou dosar penal lui Mohammad Murad, candidat independent la funcţia de primar, sprijinit de PSD, pentru coruperea şi inducerea în eroare a alegătorilor, după ce...
Airbus a prezentat primele avioane din lume cu emisii zero, care funcționează cu hidrogen. Planurile companiei sunt ca cele trei aeronave să poată fi folosite pentru zboruri comericale până în 2035.
Parlamentarii voteză marți, de la ora 13, în ședință de plen reunit, proiectul de rectificare bugetară, modificat de PSD în comisiile de specialitate săptămâna trecută. Potrivit modificărilor, PSD...
Rusia a început luni exerciţiile strategice „Caucaz-2020”, la care participă peste 80.000 de persoane în centrele de antrenament din sudul Federaţiei Ruse, inclusiv în Marea Neagră, a anunţat...
Senatul a adoptat luni propunerea legislativă prin care se acordă în perioada stării de urgenţă şi de alertă stimulente de risc cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar de...
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, anunță, într-un mesaj pe Facebook, că PSD va vota marți pentru majorarea pensiilor cu 40%. Conducerea Parlamentului a decis ca marți, de la ora 13, să aibă loc...
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, îi acuză pe social-democraţii dintr-o localitate din Mehedinţi că au încercat să incendieze maşinile unor liberali: „Incredibil la ce atacuri în stil terorist se...
Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a cerut luni, în marja reuniunii șefilor diplomațiilor europene de la Bruxelles, ca UE să ia în considerare „posibilitatea unor sancțiuni” împotriva...
Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit luni dimineață, la Bruxelles, cu lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, în marja reuniunii şefilor diplomaţiilor din statele...
Președintele Klaus Iohannis a testat luni garnitura de tren care va face legătură între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni împreună cu ministrul Transporturilor, Lucian Bode și cu premierul Ludovic...
În ultimele 24 de ore au fost 808 cazuri noi de COVID-19, din doar 6.348 de teste efectuate. Au fost raportate alte 23 de decese din cauza infecțiilor cu coronavirus. La terapie intensivă sunt...
Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a declarat luni, la Oradea, la întâlnirea cu candidaţii bihoreni, că ar vrea ca şi preşedintele Iohannis să înceapă un proiect major ca să aibă şi el ce...
Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că bugetul „nu îşi mai poate permite nicio creştere a cheltuielilor în momentul de faţă” şi a făcut apel la toate forţele politice să nu sprijine în...
Președintele Klaus Iohannis a transmis luni un mesaj, în cadrul evenimentului „Moment istoric: România emergentă”, organizat de Bursa de Valori București. Mesajul a fost prezentat de către Cosmin...
Președintele Klaus Iohannis participă luni, de la ora 12, la deplasarea test cu trenul pe conexiunea feroviară „Gara de Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni”, anunță Administrația...
Premierul Ludovic Orban a anunțat luni că în cursul acestei săptămâni se va lua o decizie în legătură cu posibilitatea ca persoanele care se întorc din străinătate să nu mai fie obligate să stea 14...
Microsoft își depozitează serverele sub apă în cadrul unui program test, în speranța că în mediul acvatic centrele de date ale companiei sunt protejate mai bine, scrie CNN.
Delfinii roz au început să revină în apele costiere din apropierea metropolei Hong Kong, unde se află unele dintre cele mai aglomerate canale de navigaţie din lume, după ce restricţiile pentru...
Un fost model îl acuză pe Donald Trump de agresiune sexuală într-un interviu exclusiv pentru The Guardian. Amy Dorris susține că actualul președinte al SUA a agresat-o la New York, în timpul unui...
Sony a anunțat prețul noii console Play Station 5 și data când va fi lansată. Consola va fi lansată pe 12 noiembrie în Statele Unite, Japonia, Canada, Mexic, Australia, Noua Zeelandă și Coreea de...
Organizația Mondială a Sănătății avertizează că situația pandemiei în Europa este „foarte gravă” din cauza „ratei alarmante de transmitere”. Jumătate din țările europene au raportat o creștere cu...
În ultimele 24 de ore au fost 1.679 de cazuri noi de COVID-19, al doilea cel mai mare bilanț transmis de autorități după recordul negativ înregistrat miercuri. Alți 27 de români au murit din cauza...
Alte cinci cazuri de infectare cu COVID-19 au fost identificate în rândul jucătorilor din lotul echipei FCSB, în urma unei noi testări, a declarat, joi, pentru Agerpres, secretarul general al Ligii...
Deţinuţii dintr-o închisoare din Uganda au preluat miercuri controlul de la gardieni, iar 219 din ei au evadat luând cu ei cel puţin 15 arme şi muniţie, au anunţat autorităţile. Doi deţinuţi au fost...
Cei mai mulți candidați pentru funcția de primar la alegerile locale din 27 septembrie 2020 sunt în București, Constanța, Timișoara, Suceava, Cluj Napoca și Iași, potrivit unei statistici realizate...
Pandemia cu noul coronavirus şi măsurile de izolare asociate au determinat creşterea cu 150 de milioane a numărului de copii care trăiesc în sărăcie, relevă o analiză publicată joi de UNICEF şi...
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, salută miercuri, într-un mesaj pe Facebook, discursul constructiv al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen privind Starea Uniunii.
Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a anunțat într-un comunicat de presă că dacă legea bugetului modificată de PSD va trece de votul parlamentarilor, PNL va ataca legea la Curtea Constituțională...
Parlamentarii din comisiile reunite de buget finanțe din Parlament au votat pentru majorarea pensiilor cu 40%. Au fost 20 de voturi pentru. Votul a fost dat pentru abrogarea articolului din legea...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că în loc să direcţioneze banii din fondul de rezervă al Guvernului către adevăratele probleme, premierul Ludovic Orban i-a folosit pentru „a...