Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a avertizat vineri Ucraina și Occidentul să nu pună Rusia la colț, afirmând că Moscova are arme nucleare dintr-un anumit motiv. „Nu trebuie să depășiți acele...
Omul de Neanderthal şi omul modern au coexistat în mai multe zone din Franţa şi din nordul Spaniei timp de peste 2.000 de ani, perioadă în care cele două ramuri ale speciei umane au avut timp să se...
Nikolas Cruz, autorul masacrului de la o școală din Florida soldat cu uciderea a 17 persoane, dintre care 14 elevi, a fost condamnat la închisoare pe viață, relatează The Guardian. Verdictul a...
Plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, joi, Raportul cu privire la respectarea de către România a obligaţiilor de membru al Consiliului. Potrivit documentului, țara...
Un elev din Cluj a acuzat că ar fi fost pălmuit de un polițist chiar în interiorul școlii. Culmea este că agentul venise să le vorbească copiilor despre conduita civilizată.
O casă din localitatea Hlipiceni a luat foc, joi după-amiază, după ce proprietarul a verificat cu un chibrit aprins dacă sunt scăpări de gaze la o butelie abia montată, au anunţat reprezentanţii...
Un tribunal din Singapore l-a condamnat marți pe Titus Low, un creator de conținut pe OnlyFans, în vârstă de 22 de ani, la trei săptămâni de închisoare pentru că a utilizat platforma pentru adulți...
Supărat pe traficul din fața casei sale, un bărbat din comuna Salva, județul Bistrița, a decis să își rezolve singur problema și și-a trasat propria trecere de pietoni, cu bidineaua.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a afirmat joi, după ce premierul Nicolae Ciucă a declarat că îl așteaptă la o discuție pe marginea declarațiilor sale privind necesitatea ca Ucraina să negocieze cu...
Peste 11.000 de apeluri au fost primite în primele nouă luni ale acestui an la 112 de către poliţiştii din Caraş-Severin. Printre persoanele care au sunat la numărul de urgenţă se numără și una care...
Doi bărbați au murit împușcați, joi, în timp ce se aflau într-un bar LGBT din Bratislava, a anunțat poliția slovacă. Potrivit presei locale, este vorba despre un atac armat homofob. Suspectul, un...
Un adolescent de 15 ani a fost oprit de polițiștii constănțeni cu focuri de armă, după ce a furat o mașină, a alimentat fără să plătească și apoi a provocat un accident de la care a fugit.
Târgul de Crăciun din București va avea loc anul acesta în Piața Constituției, în perioada 30 noiembrie – 26 decembrie, a anunțat joi primarul general Nicușor Dan.
Moneda naţională s-a depreciat în raport cu moneda euro, care a fost calculată de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9416 lei, în urcare cu 0,19 bani (0,04%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9397...
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a propus joi omologului său turc Recep Tayyip Erdogan crearea în Turcia a unui centru de distribuţie pentru exportul gazelor ruseşti către Europa, idee pe care...
Un bărbat condamnat la moarte dă statul Alabama în judecată pentru că a supraviețuit execuției. Alan Eugene Miller trebuia să fie ucis prin injecție letală, joi, însă execuția a fost oprită pentru că...
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a găsit o nouă modalitate de a face bani. Și-a lansat propriul parfum numit „Burnt Hair”, în traducere „Păr Ars” și se laudă că a vândut deja 10.000 de sticle...
Clubul de fotbal Paris Saint-Germain a însărcinat între 2018 şi 2020 o agenţie de comunicare să creeze conturi de Twitter false pentru a desfăşura campanii împotriva unor unor personalități...
Companiile farmaceutice americane Moderna şi Merck au anunţat miercuri că au încheiat un acord pentru a dezvolta şi a comercializa împreună un vaccin cu ARN mesager, aflat în prezent în etapa de...
O femeie în vârstă de 85 de ani care s-a rătăcit în drum spre casă a fost salvată de apelul unui operator al unui call-center de la o telefonie mobilă. Angajatul o sunase să îi facă o ofertă pentru...
Ministerul Muncii va implementa două proiecte finanţate din fonduri europene destinate angajării tinerilor dar şi persoanelor peste 45 de ani, potrivit ministrului de resort, Marius Budăi.
România susţine introducerea în cel mai scurt timp a unui plafon la tranzacţiile cu gaze naturale pe piaţa europeană şi continuarea proiectelor de construcţie a unor noi capacităţi de producere a...
Un bătrân din Cluj a fost jefuit după ce trei hoți au pretins că sunt angajați ai unei firme de gaz. Toată scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere.
O fetiţă de 13 luni a primit într-o clinică din Madrid prima grefă de intestin care a fost prelevată vreodată la nivel mondial de la o persoană aflată la sfârşitul vieţii sale cardiace, au anunţat...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a dat asigurări miercuri că preţul gigacaloriei pentru locuitorii Capitalei nu va creşte şi a precizat că dacă va apărea o diferenţă faţă de iarna trecută...
Șeful politicii externe a Uniunii Europene, Josep Borrell, le reproșează diplomaților săi de top că nu au anticipat invazia rusă din Ucraina și spune despre aceștia că sunt lenți și ineficienți...
Șeful gigantului rus Gazprom, Alexei Miller, a avertizat, miercuri, că „nu există nicio garanție” că Europa poate supraviețui iernii dacă renunță la gazul rusesc, afirmând că Germania are stocuri de...
Fermierii vor primi despăgubiri de cel mult 1.500 de lei pe hectar pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2021, afectate în procent de 100% de seceta pedologică, potrivit unui proiect de...
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat marţi „deschis unui dialog” cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) cu privire la centrala nucleara Zaporojie, situată în sudul Ucrainei...
Înalta Cameră a Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) a condamnat marţi Elveţia pentru o discriminare făcută între văduvi şi văduve în ceea ce priveşte plata pensiilor de urmaş, considerând...
Polițiștii din Giurgiu au prins în trafic un microbuz de transport persoane burdușit cu călători. Mașina avea o capacitatea de 19 locuri, dar în interior agenții au găsit nu mai puțin de 36 de...
Locuitorii din Ploiești vor avea din nou apă caldă, după mai bine de două luni, a anunțat marți seara primarul Andrei Volosevici. Potrivit edilului, primăria a primit avizul Consiliului Concurenței...
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost găsit decedat în vârful unui copac, într-o livadă din comuna Perieni, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.
Într-o singură lună, ANAF a descoperit mai bine de 8 milioane de lei nedeclarați de către 400 de români. Suma reprezintă diferențe între veniturile declarate și banii din conturi, pentru luna...
Deputatul rus Leonid Ziuganov, nepotul liderului Partidului Comunist din Rusia, Ghennadi Ziuganov, a fost arestat de polițiști după ce și-a alimentat mașina de la benzinărie și a plecat fără să...
Nissan Motor va ceda afacerile sale din Rusia unei entități de stat pentru doar 1 euro, a anunțat marți compania, care înregistrează astfel o pierdere de aproximativ 687 milioane de dolari, în cea...
Tentativă de jaf eșuată în Drobeta-Turnu Severin. Un tânăr de 18 ani a fost reținut de polițiști după ce a intrat într-o locuință și a tras mai multe focuri de armă, cu un pistol cu bile, încercând...
Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie este obligat de instanță să îi plătească lui Victor Ponta despăgubiri de 10.000 de euro, pentru o declaraţie pe care fostul edil a făcut-o la o emisiune...
Peste 20.000 de apartamente fără utilităţi şi drumuri de acces au fost construite, în ultimii 15 ani, în Sectorul 6, cu avize "date pe şpagă", a declarat, marţi, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Autoritățile iraniene, care au învinuit „dușmanii străini” pentru protestele care au izbucnit în țară după moartea unei femei aflate în custodia poliției moravurilor, au arestat nouă cetățeni...
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a denunţat vineri anexarea „ilegală şi ilegitimă” de către Rusia a patru regiuni din Ucraina şi a avertizat Moscova să nu folosească arme nucleare în...
Președintele rus Vladimir Putin a ieșit, vineri, în fața unei mulțimi de câteva mii de persoane pentru a sărbători anexarea ilegală a teritoriilor ucrainene la Rusia. Liderul de la Kremlin a vorbit...
Premierul maghiar Viktor Orban a atacat din nou conducerea Uniunii Europene, acuzându-i pe „cei de la Bruxelles” că i-au mințit pe europeni în legătură cu sancțiunile impuse Rusiei, potrivit...
După ce a fost desemnat ministru interimar al Educației, Sebastian Burduja i-a mulțumit premierului Nicolae Ciucă pentru încredere și a transmis că este conștient de provocările care îl așteaptă și...
După ce și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu a explicat vineri de ce a luat această decizie. El spune că a fost „ținta unor atacuri injuste și nefondate” și că a...
Staţia de epurare a apelor uzate de la Glina se confruntă cu o „cantitate uriaşă” de deşeuri. Potrivit Gărzii de Mediu, bucureștenii aruncă în canalizare mii de tone de servețele umede, scutece...
Iahtul oligarhului rus Dimitri Pumpianski, vizat de sancţiuni occidentale, a fost vândut cu 37,5 milioane de dolari de Gibraltar, unde fusese sechestrat în martie, a anunţat marţi autoritatea...
Institutul Economic German a avertizat marţi că Germania se îndreaptă spre recesiune, urmând să înregistreze anul acesta o creştere a PIB-ului de numai 1,25%, pentru ca anul viitor PIB-ul să scadă cu...