O femeie din Australia a fost grav rănită după ce a căzut într-o groapă geotermală care s-a deschis brusc într-o localitate turistică din Noua Zeelandă, scrie The Guardian.
Dacă Rusia va încerca să atace Republica Moldova, evident că vom cere ajutor, a declarat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, prezentă, vineri, la București. Ea a declarat că există...
Două tinere care erau forțate să se prostitueze în Marea Britanie au fost eliberate în urma unei anchete în care polițiștii români au colaborat cu cei din Leeds. Un bărbat a fost condamnat la 11 ani...
Populația nu va fi afectată în perioada sezonului rece, chiar dacă la nivelul Uniunii Europene se va institui stare de alertă și va deveni obligatorie reducerea cu 15% a consumului de gaze naturale...
Autoritățile iraniene au executat, miercuri, trei femei acuzate că și-au ucis soții reclamă o organizație pentru drepturile omului, scrie BBC. Printre ele a fost o fostă mireasă copil, condamnată...
Sunt inundații devastatoare în statul american Kentucky în urma ploilor torențiale. Cel puțin opt oameni au murit, dar autoritățile se tem că bilanţul va continua să crească. Ar fi cele mai grave...
Cel puţin 43 de clinici au încetat să mai practice avorturi după decizia Curţii Supreme a SUA care le-a luat dreptul femeilor la întrerupere de sarcină, conform unui studiu publicat joi.
Justiţia americană a inculpat pentru "furt de identitate" un cuplu care a trăit timp de 35 de ani sub numele de bebeluşi decedaţi, un dosar marcat de suspiciunea de spionaj.
Un ecran video uriaș suspendat a căzut pe scenă în timpul unui concert susținut de trupa de Mirror în Hong Kong, scrie The Guardian. Doi dansatori și trei femei din public au fost răniți și au fost...
Prin războiul din Ucraina, Rusia vrea să creeze "o cortină de sânge" cu vecinii săi europeni, a declarat joi secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Laurence Boone.
Universitatea din Osaka, Japonia, este interesată de proiectul centrului pentru optică de mare putere care se va construi la Institutul de Cercetare de la Măgurele. Centrul va avea echipamente...
Pe plajele din Crimeea sunt mai puțini turiști ca niciodată. Rușii care au ales să vină în vacanță aici, una dintre puținele posibilități pe care le mai au după sancțiunile impuse din cauza...
Centura orașului Slatina, parte din Drumul Expres 12 Craiova-Pitești, a fost deschisă circulației joi dimineață. Încă 21,35 km de drum de mare viteză se adaugă din acest moment celor 18,5 km pe care...
Bacteria care cauzează o boală rară și gravă numită melioidoză a fost detectată în probe de apă și sol din Mississippi, a anunțat miercuri Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA...
Ministerul Egalității din Spania a lansat o campanie pentru sezonul estival, pentru a încuraja femeile îngrijorate de cum arată corpul lor să meargă la plajă, scrie BBC.
Autorul masacrului din apropiere de Chicago, din 4 iulie, care a dus la şapte morţi şi peste 30 de răniţi, a fost inculpat pentru 117 capete de acuzare, a anunţat procurorul care se ocupă de caz.
Toate cele 2,5 milioane de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente şi mese calde au fost emise. Până la sfârşitul acestei săptămâni Poşta Română vor fi distribuite...
Guvernul a aprobat, miercuri, normele metodologice pentru aplicarea ordonanţei privind amânarea ratelor la credite, a anunţat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu. El a subliniat că de această...
Minerii din Angola au extras un diamant roz pur, rar, apreciat ca fiind cel mai mare descoperit în lume în ultimii 300 de ani, a anunţat miercuri compania minieră australiană care exploatează situl.
Identitatea "bărbatului din Somerton", găsit mort pe o plajă din Australia în decembrie 1948, a fost stabilită după analiza ADN. Cazul a suscitat interesul public, de-a lungul timpului fiind...
Fostul președinte din Sri Lanka, Gotabaya Rajapaksa, care a fugit din țară după protestele de amploare și apoi a demisionat, este așteptat să se întoarcă acasă, a declarat un ministru din noul...
Recorduri de temperaturi au fost înregistrate la zeci de stații meteorologice din țară, în ultima perioadă. Specialiștii avertizează că și în următoarele zile va fi caniculă.
Tot mai mulți oameni spun că au simptome clare de Covid, dar că testele făcute la domiciliu sunt negative, ceea ce îi face să fie confuzi, spun experții în sănătate, care explică pentru CNBC ce...
Un cutremur cu magnitudinea 7,1 s-a produs miercuri în nordul Filipinelor, a anunţat Institutul Seismologic al SUA (USGS). Inițial, seismul fusese estimat la 6,8. Din primele informații, doi oameni...
Rușii au atacat din nou cu rachete orașul port Odesa, marți dimineață, și au bombardat Nikolaev și Harkov. În Donețk, trupele ucrainene au lovit un depozit de petrol, ceea ce a provocat un incendiu...
În ultimele 24 de ore, în România s-au înregistrat 12.353 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, a anunțat, marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
În Sri Lanka, lovită de o criză economică fără precedent, oamenii ajung să aleagă între medicamentele esențiale și mâncare. „Cred că zilele mele sunt numărate”, spune un bărbat. La fel ca el gândesc...
Croaţia inaugurează marţi un pod de importanță majoră, care va lega sudul litoralului său, inclusiv oraşul turistic medieval Dubrovnik, de restul ţării, ocolind o mică fâşie a coastei bosniace...
Într-o comună din Gorj, primarul caută soluții ca să oprească risipa și furtul de apă. Edilul a anunțat că așteaptă informații despre localnicii care folosesc apa din rețeaua publică pentru a-și uda...
O femeie a început să tragă cu un pistol pe un aeroport din Texas şi a fost imediat arestată de poliţie. Nu au fost persoane rănite, dar incidentul i-a panicat pe pasageri.
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat, luni, la Digi24 că nivelul Dunării scade, că debitul scăzut este înregistrat chiar de la intrarea în țară din cauza situației din Europa, dar a adăugat...
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a reluat apelul ca oamenii să nu folosească focul în pădure sau pe câmp. Sunt încă cetățeni care nu înțeleg cât de mare este pericolul, a atras el atenția.
Comisia Europeană a aprobat, luni, ca vaccinul Imvanex, produs de grupul farmaceutic Bavarian Nordic, să fie comercializat și folosit și pentru variola maimuței. Astfel, CE a aprobat extinderea...
Cel mai mare rezervor de apă dulce din Statele Unite seacă, din cauza secetei. Nivelul lacului a început să scadă în urmă cu câteva decenii iar, în această perioadă, ploile nu au adus suficientă apă...
Statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să înceapă să se pregătească acum pentru un nou val al pandemiei de COVID-19 la toamnă şi iarnă, a declarat luni comisarul european pentru Sănătate şi...
Magazinele din Franța vor fi obligate să țină ușile închise când folosesc aerul condiționat, în caz contrar riscând o amendă de 750 de euro, potrivit noilor reguli pentru reducerea consumului de...
Vulcanul Sakurajima din Japonia, situat pe insula Kyushu, a erupt de două ori luni dimineaţă, aruncând în aer cenuşă şi roci care au căzut pe o suprafaţă cu o rază de doi kilometri şi jumătate...
Marina rusă a primit cel mai lung submarin cunoscut din lume, scrie CNN. Constructorul său spune că este un vas de cercetare, dar sunt voci care susțin că este o platformă pentru spionaj şi, posibil...
Doi oameni au fost uciși și cinci au fost răniți în timpul unor împușcături care au avut loc duminică într-un parc din cartierul San Pedro din Los Angeles, scrie CNN.