Live

Zborurile Brașov–București vor începe la finalul anului viitor. Primul avion care va ateriza pe aeroportul din Brașov va fi al TAROM

Data publicării:
Avion TAROM. FOTO: Profimedia Images

Cursele aeriene Brașov-București vor începe de la finalul anului viitor, iar primul avion care va ateriza pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav va fi al TAROM, a declarat Mihăiță Ursu, directorul general al companiei de stat.

„Prima aeronavă comercială care va ateriza pe pista noului aeroport din Brașov va fi una românească, aparținând TAROM”, a declarat Mihăiță Ursu, director general CEO al TAROM, în cadrul discuțiilor avute luni cu Adrian Veștea președintele Consiliului Județean Brașov și cu Alexandru Anghel, directorul general al Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, relatează Brașov.net.

Graficul consolidat al activităţilor privind deschiderea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, convenit de către Consiliul Judeţean Braşov, împreună cu ROMATSA şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română, prevede ca aeroportul să fie operaţional la jumătatea lunii iunie a anului viitor.

La întâlnirea de luni de la sediul Tarom, s-a convenit identificarea unor variante durabile pentru ca TAROM să poată opera zboruri între București și Brașov, acest lucru putând fi posibil cel mai devreme la sfârșitul anului viitor.

„TAROM urmărește cu atenție piața și se dovedește încă o dată un partener de încredere al românilor și nu numai. Putem discuta despre operarea curselor între București și Brașov și retur, asta doar dacă infrastructura viitorului aeroport o va permite, punând accent pe condiționalitatea ca între aeroport și centrul Brașovului să existe, în mod regulat, servicii integrate de transport al călătorilor, dar și disponibilitatea serviciilor de tipul rent-a-car pentru viitorii pasageri”, a mai adăugat directorul general CEO al TAROM.

Primul zbor de verificare și calibrare a sistemelor de radio-navigație, dar și a spațiului aerian va fi efectuat în luna decembrie a acestui an, au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Brașov. Potrivit președintelui instituției, aeroportul va fi inaugurat oficial pe 15 iunie 2023.

 

 

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Două aeroporturi de lângă Moscova, închise din cauza atacurilor ucrainene. O clădire rezidențială, lovită de o dronă

Partenerii noștri