Live

VIDEO Țestoasă dobrogeană, deţinută ilegal de un sătean din Constanța, eliberată de Garda de Mediu. Era scoasă la vânzare pe internet

Data publicării:
Țestoasă dobrogeană, deţinută ilegal de un sătean din Constanța, eliberată de Garda de Mediu. Era scoasă la vânzare pe internet. Foto: Captură video

O broască ţestoasă dobrogeană, specie protejată prin lege, a fost eliberată luni din captivitate şi dusă în mediul ei natural, după ce autorităţile au fost atenţionate că o persoană din comuna Oltina a anunţat pe o pagină de socializare că are de vânzare un astfel de exemplar.

Potrivit Gărzii de Mediu Constanţa, reprezentanţi ai instituţiei, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi Direcţiei Sanitar-Veterinare au făcut verificări în satul Răzoarele, comuna Oltina, în urma unei reclamaţii adresate de către o asociaţie pentru protecţia animalelor care a văzut pe Facebook anunţuri privind vânzarea broaştei ţestoase.

"Pentru identificarea speciei, s-a colaborat cu Universitatea Ovidius Constanţa - Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole. Specialistul universităţii a confirmat că exemplarul face parte din specia Testudo Greaca (broască ţestoasă dobrogeană) şi este specie de interes comunitar, inclusă în Anexa 4 din OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, fiind interzisă deţinerea acesteia", se arată într-un comunicat de presă transmis de Garda de Mediu.

Conform legii, deţinerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop cu privire la respectivele exemplare luate din natură constituie infracţiune.

Persoana care deţinea ilegal broasca ţestoasă dobrogeană a declarat că a găsit-o în zona Băneasa şi, pentru că i s-a făcut milă de ea, a vrut să o îngrijească.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri