Un tânăr din Cluj-Napoca a găsit un card bancar și a făcut 144 de plăți cu el. Bărbatul, prins după 5 ani
Un tânăr din Cluj-Napoca este cercetat de polițiști, după ce ar fi folosit un card bancar găsit în parc, în decembrie 2018. În numai o lună, acesta ar fi făcut 144 de plăți în valoare de 7.700 de lei. Cinci ani mai târziu, bărbatul a fost prins, scrie Monitorul de Cluj.
Bărbatul de 29 de ani ar fi găsit cardul bancar într-un parc din zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, în decembrie 2018. Nu s-a gândit nicio clipă să îl predea autorităților, așa cum spune legea, ba chiar a făcut cumpărături cu el.
"Acesta nu a respectat obligația de a preda bunul găsit autorităților, efectuând mai multe operațiuni cu respectivul card bancar în decursul lunii decembrie 2018, respectiv operațiuni financiare în mod fraudulos", a declarat IPJ Cluj pentru sursa citată.
În total, spun oamenii legii, bărbatul ar fi făcut 144 de plăți, în valoare de aproximativ 7.700 de lei, majoritatea dintre acestea până în 100 de lei. Păgubitul a depus plângere la poliție, iar 5 ani mai târziu hoțul a fost prins.
"În baza investigațiilor derulate, polițiștii l-au identificat pe acesta, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos", au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News