Live

Un tânăr care a dat foc unei case din Bucureşti a fost reţinut de poliţişti

Data publicării:
Tânărul este cercetat pentru violare de domiciliu şi distrugere. Foto: Profimedia Images

Un tânăr de 28 de ani a fost reţinut, pentru 24 de ore, şi este cercetat sub control judiciar pentru violare de domiciliu şi distrugere, după ce a pătruns într-un imobil din Sectorul 2 al Capitalei şi i-a dat foc, informează Agerpres.

"În urma cercetărilor şi investigaţiilor desfăşurate de poliţiştii Secţiei 8, s-a stabilit că bănuit de comiterea faptei este un bărbat, în vârstă de 28 de ani. Probatoriul administrat a relevat faptul că acesta ar fi pătruns fără drept în incinta imobilului, apoi, folosind o substanţă inflamabilă, ar fi declanşat un incendiu, care a provocat distrugeri la acoperişul şi pereţii casei. Ulterior, incendiul s-a extins la un alt imobil deţinut de persoana vătămată, provocând distrugeri la faţada unui perete", precizează un comunicat al poliţiei.

Pagubele sunt estimate la aproximativ 60.000 de euro.

Suspectul a fost depistat la scurt timp şi a fost condus la audieri, faţă de acesta fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior fiind dispus controlul judiciar.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 8 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

O femeie din județul Neamț a murit arsă de vie, după ce a uitat o lumânare aprinsă lângă pat

O bătrână din Satu Mare a fost salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma

Alertă de incendiu la spitalul Marie Curie. Un medic de gardă a anunțat la 112 că se simte miros puternic de fum

Partenerii noștri