Video Un șofer din Alba a fost filmat în timp ce circula pe contrasens, pe A1. Bărbatul, amendat și lăsat fără permis de conducere
Un șofer din Alba a fost amendat cu 1.305 lei și a rămas fără permis de conducere timp de 4 luni pentru că a condus pe contrasens, pe Autostrada A1. Momentul în care pătrunde pe autostradă a fost filmat de unul dintre pasagerii autoturismului care se afla în spate. Imaginile devenite virale au ajuns și în atenția polițiștilor, care au pornit imediat pe urmele lui, scrie Alba24.ro.
UPDATE ora 14:40
Polițiștii l-au identificat pe șoferul care a întors pe autostrada A1. Este vorba despre un bărbat de 59 de ani din comuna Jidvei, județul Alba.
”Față de acesta, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 1.305 lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, complementar fiind dispusă măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile”, anunță polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Imaginile care surprind manevra ilegală au fost publicate duminică în mediul online.
La capătul unei bretele de intrare pe autostrada A1, șoferul a virat stânga și a pornit cu mașina pe contrasens. În secvențele filmate se poate observa cum din sens opus vin alte autoturisme, iar șoferul mașinii albastre are avariile pornite.
Cel mai probabil, scena s-a petrecut în apropiere de Sibiu, scriu jurnaliștii de la Alba24.
"La data de 23 aprilie 2023, în urma apariției unor imagini, în mediul online, cu un autoturism care ar fi circulat, pe contrasens, pe A1, polițiștii Biroului de Poliție A1 Râmnicu-Vâlcea-Deva au demarat procedurile de verificare, în vederea identificării conducătorului auto”, a transmis IPJ Alba pentru sursa citată.
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News