Live

Un şofer a fost rănit după ce un copac a căzut peste maşina lui în timp ce conducea între Sighişoara şi Mediaş

Data publicării:
Foto: Alexandru Busca/Inquam Photos

Un şofer a fost rănit şi a ajuns la spital, luni dimineaţă, după ce un copac a căzut peste maşina pe care o conducea, în timp ce traversa Hula Daneşului, pe şoseaua care leagă Sighişoara de Mediaş, informează Agerpres.

"În autoturism se afla o singură persoană, conducătorul auto, care a fost preluat în stare stabilă, conştient, cod galben medical, de echipajul SMURD prezent la faţa locului. Se asigură măsurile specifice PSI şi se acţionează pentru îndepărtarea efectelor negative în vederea deblocării circulaţiei", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, Georgiana Oltean.

La faţa locului a intervenit o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2 din cadrul Detaşamentului Sighişoara, cu un efectiv de 11 subofiţeri pentru degajarea copacului căzut pe autoturismul aflat în trafic.

Căderile de copaci au provocat luni dimineaţă şi oprirea traficului feroviar între localităţile Petroşani şi Crivadia, din zona Văii Jiului.

Trei trenuri au rămas staţionate la Petroşani, Băniţa şi Baru Mare până când copacii care au căzut peste şine vor fi îndepărtaţi.

Editor : D.R.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Un șofer a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Suceava

O poliţistă în vârstă de 23 de ani a murit în urma unui accident rutier

Urmărire în trafic în Dâmbovița, după ce un șofer a lovit un pieton. Prietenul lui beat și fără permis s-a urcat apoi la volan

Partenerii noștri