Live

Galerie Foto Un bărbat din Prahova a fost amendat după ce a sunat la 112 și a spus că a căzut într-o râpă. A fost găsit beat, la o stână

Data publicării:
Un bărbat din Prahova a fost amendat după ce a sunat la 112 și a spus că a căzut într-o râpă. Sursa foto: colaj Facebook / Salvamont Prahova

Un bărbat din Prahova a fost amendat cu 4.000 de lei, după ce a sunat la 112 și a anunțat că a căzut într-o râpă. Imediat, s-a dat alerta, iar salvatorii au pornit în căutarea lui. După mai multe ore în care au răscolit pădurea pe care le-o indicase apelantul, echipele de salvare l-au găsit pe bărbat beat, la o stână, scrie Observatorul Prahovean.

Apelul la 112 a fost dat în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01:00. Un bărbat anunța că a căzut într-o râpă, într-o pădure de lângă comuna Scorțeni, județul Prahova, și că are mari dureri în piept.

Imediat, dispecerul de serviciu a alertat salvatorii, care au pornit în căutarea lui.

"Apelul nu a putut fi localizat. Am trimis ambulanța Salvamont 4x4 cu trei salvatori montani, în sprijinul celorlalte instituții care-l căutau", au transmis reprezentanții Salvamont Prahova.

Fiind noapte, salvatorii l-au căutat inclusiv cu drona cu termoviziune. După mai multe ore în care au răscolit pădurea, echipele de salvare l-au găsit pe bărbat în stare de ebrietate, într-o stână. Pentru fapta sa, bărbatul a fost amendat cu 4.000 de lei.

Potrivit legii, apelarea abuzivă a Serviciului de urgență 112 se pedepsește cu amendă până la 2.000 de lei, iar dacă echipajele de intervenție se deplasează în teren și constată că a fost o alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

26 de oameni au ajuns la spital, după ce au fost salvaţi de pe munte în prima zi a lui 2025

Peste 400 de intervenţii ale salvamontiştilor. Câte incidente au fost în noaptea de Revelion

Un bărbat a murit după ce a fost atacat în propria locuință de un tânăr care i-a furat 440 de lei şi un pachet de ţigări

Un șofer de 20 de ani a fost amendat cu 8.500 lei după ce nu a oprit la semnalele polițiștilor

Partenerii noștri