Live

Trei adolescenți au mâncat o lebădă și i-au furat puii. Au crezut că e „o rață foarte mare”

Data publicării:
Trei adolescenți au fost arestați în Syracuse, New York, după ce au ucis și au mâncat o lebădă. Foto: Profimedia Images

Trei adolescenți au fost arestați în Syracuse, New York, după ce au ucis și au mâncat o lebădă. Tinerii i-au furat și puii, pe care voiau să îi țină „ca animale de companie”, scrie CNN.

O lebădă adultă pe nume Faye, îndrăgită de localnicii din suburbia Manlius, și cei patru pui ai ei au fost daţi dispăruţi luni din iazul cu lebede, a declarat poliţia locală.

Marţi, autorităţile au primit indicii că doi dintre pui se aflau la un magazin dintr-un oraş din apropiere, unde lucra unul dintre suspecţi, a declarat şeful poliţiei din Manlius, Tina Stanton, într-o conferinţă de presă de miercuri. Mai multe informaţii au condus apoi poliţia într-o a doua locaţie unde au fost găsiţi şi ceilalţi pui, a spus Stanton.

Cei trei prieteni, elevi la același liceu, au sărit peste gardul din jurul iazului cu lebede în timpul nopţii. Doi dintre suspecţi au prins-o pe Faye şi au ucis-o la iaz.

”Familia şi prietenii au consumat apoi lebăda”, au relatat reprezentanţii poliţiei din Manlius.

Adolescenţii nu erau conştienţi de semnificaţia lui Faye pentru comunitate şi au crezut că au vânat o „răță foarte mare”, conform anchetatorilor. Unul dintre suspecţi a mai spus că plănuiau să crească puii ca animale de companie.

Un biolog care a ajutat ​​la creşterea lui Faye ar urma să aibă grijă de pui, care au câteva săptămâni, timp de încă şase săptămâni înainte de a fi eliberaţi înapoi în iaz pentru a-şi purta singuri de grijă, a declarat primarul Manlius, Paul Whorrall. .

Perechea lui Faye, Manny, tatăl puilor, va fi, de asemenea, îndepărtat din iaz, deoarece există îngrijorări că el ar putea deveni „agresiv” după uciderea lui Faye şi ar putea face rău puilor.

Vânătoarea de lebede este legală în anumite state, dar nu şi în New York, potrivit Departamentului pentru Conservarea Mediului din New York.

Ce trei tineri, care au 16, 17 şi 18 ani, se confruntă cu mai multe acuzaţii, inclusiv furt, vandalism și intrarea prin efracţie.

Cei trei suspecţi s-au predat poliţiei marţi.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce pedeapsă poate primi Luigi Mangione, suspectul arestat pentru uciderea directorului UnitedHealthcare

Donald Trump a deschis Bursa din New York și a promis „stimulente nevaivăzute” pentru companii

Magnați imobiliari din SUA, acuzați de agresiuni sexuale și deținere de droguri. Cum acționau frații Alexander

Justiţia statului New York se opune cererilor lui Trump pentru a-i anula o condamnare penală și una civilă

Partenerii noștri