VIDEO. Gol superb al lui Ibrahimovic, la debutul pentru LA Galaxy
Zlatan Ibrahimovic a marcat un gol superb la debutul pentru echipa americană LA Galaxy. În minutul 77 al meciului cu Los Angeles FC, suedezul a marcat de la 35 de metri.
În minutul 91, a înscris din nou și a adus victoria echipei sale, care s-a impus cu 4-3, după ce fusese condusă cu 3-0.
Atacantul suedez a făcut în stilul caracteristic câteva declaraţii şocante vineri la prezentarea sa oficială în tricoul echipei Los Angeles Galaxy şi s-a comparat cu Benjamin Button, eroul unui film interpretat de actorul Brad Pitt care se naşte bătrân şi moare tânăr, reamintește Agerpres.
Fost jucător la Ajax Amsterdam, Juventus Torino, Internazionale Milano, FC Barcelona, AC Milan, Paris Saint-Germain şi Manchester United, Ibrahimovic care nu a mai jucat din luna decembrie, şi-ar putea face debutul oficial în Liga profesionistă nord-americană de fotbal (MLS), sâmbătă, în meciul cu rivala locală Los Angeles FC.
„Mă simt tânăr, mă simt ca Benjamin Button. M-am născut bătrân şi voi muri tânăr”, a declarat suedezul de 36 ani. „Nu vă îngrijoraţi de vârsta mea. Când am ajuns în Anglia toţi au spus că sunt bătrân. Am venit într-un scaun cu rotile şi după trei luni am cucerit Anglia. Atunci mi-au spus că zbor. Aşa că ştiu de ce sunt capabil, ştiu ce am de făcut şi am venit aici ca să câştig”, a adăugat el.
Ibrahimovic este cea mai importantă achiziţie pentru Galaxy din 2007, de la venirea lui David Beckham.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News