Live

Turneul de la Indian Wells se încheie cu încă o mare surpriză

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Argentinianul Juan Martin del Potro, locul 8 ATP, a pus capăt invincibilităţii, în acest an, a elveţianului Roger Federer, locul 1 ATP, și a câștigat o finală dramatică la turneul de 1.000 de puncte de la Indian Wells, cu 6-4, 6-7 (8), 7-6 (2), după două ore şi 42 de minute de joc, timp în care liderul mondial a ratat trei mingi de meci, informează News.ro.

Un break la 2-2 a stabilit diferenţa suficientă pentru Del Potro de a câştiga primul set. În cel de-al doilea set, fără break-uri, Federer a ratat nu mai puţin de şase mingi de set (două la 5-4 şi patru în tie-break). În acelaşi timp, el a salvat o minge de meci, înainte de a se impune la 8, în tie-break.

În decisiv, Federer, deţinătorul trofeului, a condus cu 5-4, după un break în ghemul al nouălea, a servit pentru meci, dar a ratat trei mingi de trofeu, inclusiv un 40-15. Şi acest set a ajuns la tie-break, pe care tenismenul argentinian l-a câştigat fără probleme.

Astfel, Del Potro, câştigător la US Open în 2009, după o finală jucată tot cu Federer, îşi trece în palmares primul său trofeu de Mastrs Series.

În ciuda înfrângerii, prima din 18 meciuri consecutive disputate în 2018, Roger Federer se va menţine pe locul 1 ATP. Însă va avea din nou de luptat pentru a apăra 1.000 de puncte, începând de săptămâna viitoare, la Miami.

Ediția de anul acesta de la Indian Wells a fost una a marilor surprize și a eliminărilor neașteptate, mai ales la fete. De altfel, câștigătoarea trofeului în cursa WTA este cea care a eliminat-o pe Simona Halep, nr. 1 mondial, în semifinale: Naomi Osaka, locul 44 WTA. Iar finala s-a jucat între ea și favorita 20, Daria Kasatkina, locul 19 WTA. Ambele jucătoare au numai 20 de ani și au reușit să învingă nume mari ale tenisului mondial.

Citiți și: Indian Wells se transformă într-un coșmar pentru nume importante ale tenisului mondial

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Val de mesaje după anunțul retragerii lui Rafael Nadal. Ce spun Roger Federer, Carlos Alcaraz, Cristiano Ronaldo

Patrick Mouratoglou va antrena o jucătoare de top, după scandalul de dopaj al Simonei Halep

Naomi Osaka: „Cea mai mare problemă a mea nu sunt pierderile, ci faptul că nu simt că mă aflu în corpul meu”

VIDEO. Roger Federer, în lacrimi la un concert al lui Andrea Bocelli

Partenerii noștri