Live

Simona Halep, în finală la Melbourne. Își știe deja adversara, după ce Naomi Osaka s-a retras

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Simona Halep (locul 20 WTA, 30 de ani) s-a calificat sâmbătă în finala turneului Melboure Summer Set 1, după ce a învins-o fără dificultate pe chinezoaica Qinwen Zheng (locul 126 WTA, 19 ani), care, venită din calificări, reușise să ajungă în semifinale.

Meciul a durat o oră și 25 de minute și s-a încheiat după două seturi, 6-3, 6-2, adjudecate de Simona Halep. Experiența în competiții a fostului lider mondial s-a văzut în fața mai tinerei adversare, pe care a întâlnit-o pentru prima dată.

Spre deosebire de meciul precedent, serviciul Simonei Halep a fost mult mai bun, iar sportiva a câștigat așezat, dozându-și efortul. „Azi am jucat mai bine”, a recunoscut ea la mini-interviul de pe teren, de la finalul partidei. Cu toate acestea, a avut și momente de nervozitate în care a dat cu racheta de pământ sau s-a certat pe ea însăși. „Alergi prea mult, joci haotic, parcă ești la maraton”, a strigat Halep la scorul de 3-2, relatează digisport.ro.

După un an 2021 marcat de accidentarea care a ținut-o departe de terenul de joc pentru câteva luni, Simona Halep ajunge în finală, a 41-a din cariera sa, în primul turneu la care participă în 2022. „Sunt bucuroasă că am început anul bine”, a declarat fostul lider mondial. Ea a mărturisit că în timpul pe care l-a petrecut anul trecut departe de arenă, din cauza accidentării, și-a dat seama că iubește tenisul și vă vrea în continuare să joace.

În finala de la Melbourne, românca o va întâlni pe rusoaica Veronika Kudermetova, locul 31 WTA, după ce adversara acesteia, Naomi Osaka (locul 13 WTA), considerată favorita turneului, s-a retras înaintea disputării semifinalei, acuzând dureri abdominale. Halep s-a întâlnit cu jucătoarea de 24 de ani din Rusia de două ori până acum şi s-a impus de fiecare dată, 6-1, 6-3, în turul al treilea al Australian Open şi 6-1, 7-6 (4) în optimi la Moscova, ambele meciuri având loc anul trecut.

Simona Halep va încerca să obțină duminică trofeul WTA cu numărul 23 al carierei. Ea nu a mai câștigat până acum vreun turneu în Australia și speră ca acest început de bun augur să-i dea încredere pentru Australian Open. Anul trecut a fost primul încheiat de Simona Halep, după mult timp în carieră, fără vreun trofeu câștigat.

Meciul Simona Halep - Veronika Kudermetova, din finala turneului WTA 250 Melbourne Summer Set 1, este transmis de Digi Sport.

După Melbourne, Simona Halep își anunțase participarea la turneul de la Sydney, de categorie WTA 500, programat în perioada 10-15 ianuarie. Însă după calificarea în finala de la Melbourne, românca s-a retras de la Sydney, probabil pentru a se menaja înainte de Australian Open, primul turneu de mare șlem al anului, care începe la 17 ianuarie.

„Principalul obiectiv al acestor turnee dinainte de Australian Open este să aduni meciuri. A jucat cinci meciuri acum. Simona nu a jucat des în săptămâna dinainte de Grand Slam. Pe undeva, este o decizie înţeleaptă. Se va antrena în continuare aici, la Melbourne”, a declarat, sâmbătă, la Digi Sport, Daniel Dobre, antrenorul Simonei Halep.

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Simona Halep a revenit cu succes pe teren, la World Tennis League de la Abu Dhabi: „Am dat tot ce am putut”

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Simona Halep a primit wild card la Australian Open. Va participa în calificările turneului de la Melbourne

Partenerii noștri