Live

Simona Halep, după calificarea în finala de la Qatar Open 2019: „A fost probabil cel mai bun meci”

Data actualizării: Data publicării:
Calificarea în semifinale este recompensată la Doha cu un premiu de 45.320 de dolari şi cu 185 de puncte WTA. Foto: Agerpres

Victorie absolut fabuloasă pentru Simona Halep împotriva Elinei Svitolina în semifinalele turneului de la Doha. Simona Halep a revenit spectaculos de la 4-1, 30-0 în setul decisiv și a câștigat meciul.

Simona Halep este pentru a doua oară în finala Qatar Open, după cea câştigată în 2014. Ea a învins-o pe Elina Svitolina, după ce a fost condusă în decisiv cu 4-1. Halep a câştigat la acel scor un ghem de opt minute pe serviciul ei, cu şapte egalităţi, salvând totodată trei mingi de break. Din acel moment, soarta meciului s-a schimbat definitiv în favoarea fostului lider WTA, explică News.ro.

„Am câştigat cu inima şi cu mintea acel ghem de opt minute. Nu am renunţat, mi-am promis că nu mai renunţ în faţa ei, pentru că am pierdut două meciuri foarte rău şi mi-am spus că trebuie să fiu puternică, pentru că ea este o adversară foarte, foarte puternică şi o foarte bună luptătoare. Este poate cel mai bun meci de până acum, este incredibil că am putut să-l câştig şi sunt foarte fericită că am fost puternică pe picioare, nu am fost obosită şi am câştigat. Înseamnă mult pentru mine o nouă finală la Doha, am amintiri extraordinare de la acest turneu pe care l-am câştigat în 2014, să am o nouă şansă să joc finala, să joc pentru acel trofeu minunat este foarte frumos şi să revin pe terenul central în faţa unui asemenea public este nemaipomenit. Vă mulţumesc tuturor că aţi venit”, a declarat Halep, la interviul de pe teren.

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, va juca finala cu numărul 34 din carieră, la Qatar Open, după ce a învins-o, vineri, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-4, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 4, în semifinalele turneului de categorie Premier de la Doha.

În ultimul act, Halep va evolua, sâmbătă, de la ora 17.00, cu germana Angelique Kerber, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 3, sau cu belgianca Elise Mertens, locul 21 WTA.

Citiți și:  CTP: Halep a fost un Hopa-Mitică, nu se sparge, nu se strică

Simona Halep, la a doua revenire în faţa Elinei Svitolina

Simona Halep a întors, vineri, la Qatar Open, soarta unui meci ce părea pierdut, cu Elina Svitolina, care conducea cu 4-1 în decisiv, când ucraineanca a avut trei mingi de 5-1, pe serviciul româncei.

Simona Halep şi-a adjudecat acel ghem al şaselea din decisiv, unul de opt minute, cu şapte egalităţi, apoi a fost de neoprit, ridicând la cinci numărul de ghemuri câştigate la rând. 

Timp de peste un an şi jumătate, Halep nu a „mişcat” în faţa ucrainencei, pierzând trei partide la rând, toate în două seturi. Însă înaintea acestei serii a Elinei Svitolina, Halep a reuşit o altă „remontada”, dintr-o situaţie mai dramatică, în sferturile de finală ale French Open, ediţia 2017. Atunci, Svitolina a condus cu cu 6-3 şi 5-1 şi a avut o minge de meci, dar Halep a câştigat cu 3-6, 7-6 (6), 6-0, reamintește News.ro.

Jucătoarea română avea să joace finala acelei ediţii a turneului de la Roland Garros, pe care a pierdut-o şi ea după ce avut un avantaj în faţa letonei Jelena Ostapenko (6-4, 3-1).

Meciurile dintre Simona Halep și Elina Svitolina

Prima dată, Simona Halep și Elina Svitolina s-au aflat față în față în 2013, la Turneul Campioanelor rezervat jucătoarelor care nu se aflau în Top 8 WTA. Atunci, s-a impus Simona Halep, în două seturi, lucru pe care l-a făcut și peste un an, în Fed Cup. 

Elina s-a revanșat în finala din 2017, de la Roma, atunci când s-a impus cu 4-6, 7-5, 6-1, într-un meci în care Halep s-a accidentat la gleznă.

Apoi, au fost sferturile de finală de la Roland Garros, când românca a reușit acea revenire de senzație despre care vorbea în interviu. Ea a întors meciul de la 3-6, 1-5 și s-a impus cu 3-6, 7-6(6), 6-0.

A urmat apoi în 2017 partida din semifinalele Rogers Cup, când Simona Halep a suferit o înfrângere drastică. Elina Svitolina a câștigat meciul în  două seturi, cu 6-1, 6-1 și s-a calificat în finală

Tot în 2017, Halep și Svitolina s-au mai întâlnit o dată: la Turneul Campioanelor, când ucraineanca o elimina pe româncă în faza grupelor, scor 6-3, 6-4.

Ultima dată, Simona Halep și Elina Svitolina s-au întâlnit în mai 2018, în finala turneului de la Roma, câștigată de ucraineană pentru al doilea an consecutiv cu scorul de 6-0, 6-4. Atunci, Simona Halep a acuzat primele dureri la spate, care ulterior, spre sfârșitul anului aveau să se dovedească a fi o hernie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

Ion Țiriac a dezvăluit marea greșeală făcută de Simona Halep după ce a fost testată pozitiv. „Am încercat să o ajut”

Motivarea deciziei în cazul Simona Halep, publicată de TAS la şapte luni de când suspendarea fostului lider WTA a fost redusă

Procesul în care Simona Halep cere despăgubiri de 10 milioane de dolari e în impas. Cu ce probleme se confruntă sportiva

Partenerii noștri