Simona Halep: „De când am pus racheta în mână, acesta a fost visul”
Simona Halep a câştigat primul turneu de Grand Slam din carieră. Numărul 1 mondial a triumfat la Roland Garos, după o finală dramatică. A pierdut primul set, însă a revenit apoi spectaculos.
Procesul în care Simona Halep cere despăgubiri de 10 milioane de dolari e în impas
Stere Halep, revoltat: „100 de ani să-i dea suspendare”
Simona Halep, dopată. Ce este roxadustatul
Simona Halep, dopată. Părerea unui medic sportiv
Simona Halep, campioană la Toronto
Simona Halep, impresionată de David Popovici
David Popovici reacționează la mesajul transmis de Simona Halep
CTP, după finala de la Melbourne: Simona are încă sete de victorie
Primele impresii ale Simonei Halep după nuntă
„Mi-am dorit mult să câştig acest turneu și am simțit că joc mai bine de la meci la meci. A fost visul meu să câștig un turneu de grand slam și să-l câștig pe acesta de aici, mai ales că acum 10 ani am câștigat la juniori. E un moment plăcut și de când am pus racheta în mână acesta a fost visul. S-a îndeplinit și sper să merg bine în continuare”, a declarat Simona Halep corespondentului Digi Sport, Sebastian Perju.
„Când aveam 14 ani m-am decis să devin jucătoare profesionistă, adică să mă dedic în totalitate acestui sport. De atunci am visat la acest moment. Am visat mereu să câştig un turneu de Mare Şlem. Trofeul este greu, dar este foarte frumos. De câte ori vedeam fotografii cu acest trofeu îmi imaginam că e al meu, că îl ating. Este un moment special pentru mine şi mă bucur că acest trofeu este al meu”, a declarat Simona Halep și în conferința de presă după finala de la Roland Garros. „Când am câştigat turneul de juniori de aici, mi-am dorit ca dacă voi câştiga vreodată un turneu de Mare Şlem la seniori, atunci acesta să fie Roland Garros. Este un titlu special şi va rămâne pentru totdeauna în inima mea. Faptul că am reuşit să urc pe prima poziţie în clasamentul mondial anul trecut mi-a dat încredere şi în acelaşi timp am simţit o uşurare, pentru că atinsesem un punct foarte important. În mintea mea mi-am spus atunci că trebuie să câştig şi un Mare Şlem”, le-a explicat jurnaliștilor Simona Halep.
Ea își apreciază adversara din finală și a recunoscut că nu i-a fost deloc ușor să o învingă. „A fost un meci destul de puternic la început, este o jucătoare puternică și nu este ușor deloc să joc contra ei. Dar am reușit și asta contează acum”, a spus Simona Halep pentru Digi Sport.
Și Sloane Stephens a avut de spus, la rândul ei, cuvinte frumoase despre Simona: „Este un moment minunat pentru Simona Halep, nu poţi decât să apreciezi şi să fii bucuros pentru ea. Sunt convinsă că, dacă finala se termina invers, şi ea ar fi simţit acelaşi lucru pentru mine. A aşteptat destul pentru acest trofeu”. Americanca a mărturisit că n-ar fi acceptat să piardă în faţa altcuiva decât împotriva numărului 1 mondial.
La conferința de presă, Halep a recunoscut că în timpul meciului s-a gândit la un moment dat la finala de la Roland Garos de anul trecut, pierdută în faţa Jelenei Ostapenko. „În timpul meciului m-am gândit că mi se întâmplă din nou ca anul trecut (n.r. - finala pierdută în faţa Jelenei Ostapenko). Dar mi-am zis: OK, acum nu trebuie decât să joci tenis. Apoi am avut o şansă să revin în meci. Am crezut în acea şansă şi încet-încet jocul meu a devenit mult mai relaxat, am reuşit să fac lucrurile mai uşor şi în final să mă impun. Am simţit că lumea era cu mine şi am fost mai puternică pe teren”, a spus Halep.
„Am jucat de multe ori cu Sloane. Ştiam că este o adversară dificilă, aşa că eram pregătită ca meciul să dureze chiar şi trei ore. Mă aşteptam la puncte lungi, dar mi-am propus să nu renunţ nicio clipă, nici atunci când ea se afla la conducerea jocului. Cred că ăsta este cel mai important lucru pe care l-am făcut azi, am rămas concentrată, am crezut şi nu am renunţat", a adăugat Simona Halep, potrivit digisport.ro.
Dincolo de spectacolul din teren, Simona va rămâne în istoria turneului de la Paris și prin modul inedit în care a reacționat la sfârșitul partidei: a escaladat efectiv loja pentru a ajunge să-și îmbrățișeze antrenorul și familia. Ca orice laureat, ea a avut cuvinte de mulțumire și din enumerarea ei nu l-a uitat pe Ion Țiriac, chiar dacă fostul mare tenismen a părut dezamăgit de tenisul practicat sâmbătă de Simona, care nu s-a ridicat la nivelul celui din semifinala cu Garbine Muguruza.
„Vreau să mulţumesc antrenorului meu, care m-a susținut indiferent de momentele grele prin care am trecut, familiei, bineînțeles, care m-a susținut de când am intrat pe teren pentru prima oară, toți antrenorii, toți oamenii care au lucrat, au muncit cu mine de când am început să joc tenis și bineînțeles oamenii care alături de mine sunt nelipsiți, domnului Ţiriac, bineînțeles, care a fost trup și suflet alături de mine în fiecare meci”, a declarat Simona Halep.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News