Live

Simona Halep: Anul acesta dau totul pentru FedCup. Sunt foarte mândră de această echipă!

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres

Simona Halep a promis, duminică, după ce România s-a calificat în semifinalele FedCup, că în acest an va da toul pentru echipa de Cupa Federaţiei. Ea a mărturisit că i-a fost mai greu să urmărească din tribună meciul de dublu, care le-a adus româncelor victoria în faţa Cehiei.

Foto: Agerpres

Din tribune a fost şi mai greu, am avut emoţii mari, dar mă bucur atât de mult pentru fete. Monica mi-a spus înainte de meci: <Nu vrei să intri tu în locul meu?>, că avea emoţii. I-am spus: <Nu, tu eşti mai bună!> A dovedit pe teren că a fost cea mai bună astăzi. Cred că toate am depus un mare efort, am fost cu inimă mare în acest meci, toate ne-am dorit să câştigăm această partidă. Am jucat cu o mare, mare campioană, Cehia, o campioană enormă şi am reuşit să câştigăm. Cred că toate am dat totul pentru week-end-ul acesta ca să fie bine. Fetele sunt extrarodinare şi şi-au lăsat inima pe teren, ceea ce a fost important pentru că au reuşit să câştige. Pentru mine înseamnă enorm, îmi doream tare mult şi aşa cum am spus, anul acesta dau totul pentru echiap de FedCup. sper să nu ne oprim aici, sper să mergem mai departe cu bine. Pentru ţara noastră este un lucru enorm şi micuţii care se apucă de tenis trebuie să aibă încredere că visul acesta poate deveni realitate. Jucătoarele din Cehia au demosntrat că sunt campioane, ne bucurăm că le-am bătutut acasă, ele ne-au bătut la noi şi am spus că de data aceasta trebuie să ne luăm revanşa”, a declarat Halep, la Telekom Sport, potrivit News.ro.

„E minunat. Semifinala! Hai România! Sunt foarte mândră de această echipă! Ce weekend!”, a scris jucătoarea și pe pagina sa de Facebook.

România este pentru a doua oară în istorie în semifinalele Cupei Federaţiei, după ediţia din 1973. Cuplul Irina Begu (locul 35 WTA la dublu) / Monica Niculescu (locul 51 WTA) a învins, duminică, perechea Katerina Siniakova (locul I WTA de dublu) / Barbora Krejcikova (locul 2 WTA), cu scorul de 6-7 (2), 6-4, 6-4, aducând punctul victoriei cu 3-2 în confruntarea cu deţinătoarea trofeului, Cehia.

Karolina Pliskova, locul 5 WTA, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-1, 6-4, pe Mihaela Buzărnescu, locul 29 WTA, iar Simona Halep, locul 3 WTA, a trecut, cu scorul de 6-4, 6-0, de Katerina Siniakova, locul 44 WTA.

Duminică, Simona Halep a învins-o pe Karolina Pliskova, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-4, în al treilea meci al întâlnirii, iar Katerina Siniakova a întrecut-o pe Mihaela Buzărnescu, cu scorul de 6-4, 6-2.

Cehia, deţinătoarea trofeului, triumfase de şase ori în FedCup în ultimii opt ani, câştigând 13 din ultimele 14 întâlniri, de zece ori la rând pe teren propriu, unde era neînvinsă din 2009.

În penultimul act, România va da piept cu Franţa, în 20 şi 21 aprilie.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

Ion Țiriac a dezvăluit marea greșeală făcută de Simona Halep după ce a fost testată pozitiv. „Am încercat să o ajut”

Motivarea deciziei în cazul Simona Halep, publicată de TAS la şapte luni de când suspendarea fostului lider WTA a fost redusă

Procesul în care Simona Halep cere despăgubiri de 10 milioane de dolari e în impas. Cu ce probleme se confruntă sportiva

Partenerii noștri