Presa internațională descoperă noua senzație a tenisului: „doctor” Mihaela Buzărnescu
Victoria nebănuită a Mihaelei Buzărnescu în fața nr. 4 mondial, Elina Svitolina, i-a luat prin surprindere pe jurnaliștii sportivi din întreaga lume, care descoperă cu încântare povestea româncei.
The New York Times îi dedică un amplu articol în care apreciază că „doctor” Mihaela Buzărnescu a furnizat cea mai mare surpriză de până acum de la Roland Garros. „Într-un sport care se joacă fără a ține cont de ceas, Mihaela Buzărnescu recuperează rapid timpul pierdut”, așa începe articolul din NYT, care apreciază că Buzărnescu „a dictat” în meciul împotriva proaspăt câștigătoarei de la Roma, în condițiile în care înainte de meciul de vineri, românca ajunsă pe locul 33 WTA nu câștigase niciodată un meci pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. NYT relatează povestea vieții Mihaelei, care începuse promițător ca junioare, dar apoi a avut ghinionul unor accidentări, pauză de care a profitat pentru a studia și a-și lua doctoratul în educație fizică. Acum, dacă e sănătoasă, nici măcar ea nu știe unde se poate opri. „Totul e posibil. Nu știu care-mi sunt limitele” sunt cuvintele Mihaelei Buzărnescu cu care se încheie articolul din prestigiosul cotidian american.
„Românca a fost pur și simplu prea bună pentru Svitolina”, scrie The Independent, care, la fel, relatează despre extraordinara ascensiune și tenacitatea Mihaelei Buzărnescu.
Site-ul tennis.com îi dedică, de asemenea, un articol elogios în finalul căruia apreciază că românca are toate șansele să avanseze în clasamentul WTA dacă va păstra stilul de joc care a anihilat-o pe Svitolina.
„Mihaela Buzărnescu este cea mai recentă poveste frumoasă de la French Open după o calificare ireală în optimi”, scrie publicația australiană News.
Citiți și:
CTP: Mihaela Buzărnescu intră în tenisul mare
Halep-Petkovic, în turul 3 la Roland Garros. Crește presiunea asupra liderului WTA
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News