Live

Simona Halep, în finala Madrid Open, după 6-2, 6-7 (2-7), 6-0 cu Belinda Bencic. Halep, la un pas de locul 1 WTA

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Agerpres

Simona Halep, locul 3 WTA, s-a calificat a patra oară în finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid, după ce a întrecut-o, în penultimul act, cu scorul de 6-2, 6-7 (2), 6-0, pe elveţianca Belinda Bencic, locul 18 WTA. Halep va disputa finala cu numărul 35 din carieră, a doua din acest an şi, dacă o va câştiga, va urca din nou pe locul I WTA.

CITEȘTE ȘI: CTP, după calificarea Simonei Halep în finala de la Madrid: Pentru sezonul de zgură arată excelent 

Halep şi Bencic s-au întâlnit de trei ori, iar sportiva din Elveţia conduce cu scorul de 2-1 (Foto: Agerpres)

Simona Halep continuă să îşi plătească "datoriile" acumulate pe hard, cu prestaţii de excepţie pe zgură. După ce joi şi-a luat revanşa în faţa jucătoarei australiene Ashleigh Barty, în faţa căreia pierduse la Sydney, la începutul anului, Halep a rezolvat şi "problemele" cu Belinda Bencic, de care a fost eliminată in sferturi, la Dubai.

Însă meciul de vineri nu a fost unul uşor, deşi a început în nota de dominare a Simonei Halep. Bencic este o jucătoare care poate pune în scenă reveniri spectaculoase, o luptătoare ce nu cedează, o tânără jucătoare de tenis în continuă ascensiune, în 2019. Eleveţianca, fost numărul 7 mondial în 2016, a început slab, a continuat cu un nivel ridicat, dar a încheiat răpusă de o altă mare luptătoare, o campioană, Simona Halep. Deşi a pierdut un set, Halep a arătat momente foarte bune de joc, încurajatoare pentru continuarea sezonului pe zgură, în care are de apărat o finală la Roma şi un titlu la Roland Garros.

Halep a făcut un prim set entuziasmant împotriva jucătoarei elveţiene, unul dintre cele mai bune din 2019. Agresivă, precisă, mobilă, alegând aproape mereu soluţiile şi unghiurile potrivite, Halep şi-a surclasat adversara, cu excepţia unei scăderi de ritm de două ghemuri. De partea cealaltă, Bencic a părut că înoată pe teren, fiind incapabilă să ajungă la mingile bine plasate de româncă şi a greşit destul de mult.

Fostul lider WTA a condus cu 2-0, după un break în ghemul I, apoi a venit acea uşoara relaxare şi elveţianca a egalat. Halep a pornit din nou motoarele la turaţie maximă şi a câştigat următoarele cinci ghemuri. După primele patru, setul a trecut în dreptul româncei, cu 6-2, după mai puţin de 28 de minute de joc.

Setul al doilea a început pentru Bencic de la 0-1, după un break la 0. Reglându-şi precizia loviturilor şi profitând de o nouă scădere în prestaţie a Simonei Halep, Bencic a început să joace şi să se deplaseze din ce în ce mai bine, să vină eficient la fileu şi să plaseze "scurte" cu precizie. Cu trei ghemuri câştigate la rând, două pe serviciul advers, elveţianca a condus cu 3-1, dar jucătoarea română nu a cedat şi a revenit cu un rebreak şi cu un ghem câştigat ceva mai greu pe propriul servciu, după egalitate la 40 şi după ce a condus cu 40-0.

Meciul a continuat echilibrat, cu Halep fructificându-şi ceva mai greu serviciul. La 5-6. sportiva din Constanţa a avut de înfruntat o minge de set a Belindei Bencic, pe care a salvat-o şi a trimis apoi setul în tie-break. Din nefericire, Halep a reuşit doar două puncte într-un tie-break controlat de adversara ei, care a egalat la seturi, după 7-6 (2) şi după o oră şi jumătate de joc. Acesta a fost primul set pierdut de Halep la actuala ediţie a turneului de la Madrid.

Scenariul de la Doha, când Bencic a revenit după un prim set câştigat de Halep şi s-a impus, nu s-a repetat la Madrid. Deşi ambele jucătoare au arătat semne de oboseală, Halep a avut mintea mai limpede şi mâna mai sigură, a scos din ea toată energia pentru "bagel", un set la 0, al patrulea la actuala ediţie, punând capăt meicului după o oră şi 57 de minute

Halep va evolua în ultimul act, sâmbătă, cu învingătoarea dintre americanca Sloane Stephens, lcoul 8 WTA, şi olandeza Kiki Bertens, locul 7 WTA.

Calificarea în finală este recompensată la Madrid cu un premiu de 608.700 de euro şi cu 650 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 1.202.520 de euro şi 1.000 de puncte WTA.

Simona Halep a câştigat în 2017 şi 2016 turneul organizat de Ion Ţiriac, iar anul trecut a ajuns în sferturi. În 2014, Halep a jucat finala Madrid Open, pierdută în faţa rusoaicei Maria Şarapova.

Finalele anterioare jucate de Simona Halep sunt următoarele:

Titluri WTA de simplu: 18 - Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 16 - Doha (Premier) - 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) - în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) - în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) - în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) - toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.


LIVE TEXT SIMONA HALEP - BELINDA BENCIC ÎN SEMIFINALE LA MADRID OPEN 2019


ora 17.35 Victorie spectaculoasă pentru Simona Halep. Este a patra finală a româncei la Madrid

ora 17.28 Este 4-0 pentru Simona Halep. Belinda Bencic pare dărâmată fizic și psihic

ora 17.23 3-0 pentru Simona Halep, scor urmat de o discuție aprinsă între Bencic și tatăl ei, care îi este și antrenor

ora 17.19 Break Simona Halep în setul decisiv. Să sperăm că îl și consolidează

ora 17.18 Este 1-0 pentru Simona Halep în setul trei. Românca a făcut un set doi per total mai slab ca jucătoarea din Elveția, trebuie să recunoaștem. Să sperăm că își va reveni în formă în acest set decisiv

ora 17.15 Iată și un rezultat de până acum al partidei

foto: captură DigiSport

ora 17.09 7-2 în tie-break pentru Belinda Bencic și meciul merge în secisiv. SET, BENCIC!!!

ora 17.00 6-6 în setul doi și vom avea tie break. Sa ii tinem pumnii Simonei Halep

ora 16.42 Este 4-4 în setul doi. În continuare egalitate în meciul dintre Halep și Bencic. Un set în continuare lipsit de break

ora 16.28 Este deja 3-2 pentru Belinda Bencic, cu Halep la serviciu în acest moment. Un set fără break deocamdată

ora 16.02 SET, SIMONA HALEP!!!! Un set câștigat ușor de româncă. Să îi ținem pumnii în setul doi

ora 15.55 Halep face rapid rebreak și urmează la serviciu. Un set cu trei brekuri în total până acum. Acest tip de avantaj nu pare însă să aibă valoare în acest meci

ora 15.52 Bencic reușește rebreak și este 2-2. De menționat și că cele două au un stil de joc aproape identic. Va fi un meci interesant. Rămâneți alături de noi pentru noi detalii și imagini video

ora 15. 47 Este deja 2-0 pentru Simona Halep în primul tur din acest prim set. Simona este cu un brak în față. Meciul este primul pas pentru Simona Halep în recâștigarea locul 1 în lume. Osaka a fost eliminată ieri de Bencic în sferturi. Condiția să o depășească în clasament pe niponă este câștigarea trofeului la Madrid


Meciul este al doilea de pe arena Manolo Santana, fiind precedat de întâlnirea dintre Novak Djokovici şi Marin Cilic.

Halep şi Bencic s-au întâlnit de trei ori, iar sportiva din Elveţia conduce cu scorul de 2-1. În cel mai recent meci, Bencic a învins-o pe Halep, scor 4-6, 6-4, 6-2, în sferturi la Dubai, în februarie.

Bencic a învins-o pe Osaka. Halep poate reveni pe locul 1 WTA dacă va câştiga turneul

Foto: Agerpes

Jucătoarea elveţiană Belinda Bencic, locul 18 WTA, a învins-o pe japoneza Naomi Osaka, locul I WTA, scor 3-6, 6-2, 7-5, şi va fi adversara Simonei Halep în semifinale la Madrid Open. Bencic s-a impus după un meci care a durat două ore şi 11 minute.

În urma acestui rezultat, Simona Halep poate reveni pe primul loc WTA dacă va câştiga turneul de la Madrid.

Simona Halep, 7-5, 7-5, cu Ashleigh Barty în sferturi la Madrid Open

Simona Halep, locul 3 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 7-5, 7-5, pe australianca Ashleigh Barty, locul 9 WTA, calificându-se pentru a a patra oară în carieră în semifinalele turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid. Prin acest rezultat, Halep şi-a asigurat revenirea pe locul 2 WTA.

Meciul cu Barty a fost primul test adevărat pentru Simona Halep la Madrid, iar românca l-a trecut cu brio. Învinsă la începutul anului, cu 6-4, 6-4, de jucătoarea australiană, la Sydney, Halep şi-a luat o frumoasă revanşă, printr-un joc aproape de potenţialul ei maxim. Atunci, românca nu era în cea mai bună condiţie fizică, nici pe suprafaţa ei preferată şi a fost dominată de Barty. Acum, Halep a fost cea care a controlat jocul, cea care a dictat ritmul partidei.

Românca a servit bine, a jucat inteligent, speculând punctele slabe ale adversarei, a plimbat-o cu lovituri pe marginile terenului şi i-a făcut rivalei puţine cadouri, câştigând a treia partidă din patru întâlniri cu Barty. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”V-am atins mașina?” O doamnă care a mers la el plângând, în parcarea unui supermarket, l-a lăsat ”mască”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

Ion Țiriac a dezvăluit marea greșeală făcută de Simona Halep după ce a fost testată pozitiv. „Am încercat să o ajut”

Motivarea deciziei în cazul Simona Halep, publicată de TAS la şapte luni de când suspendarea fostului lider WTA a fost redusă

Procesul în care Simona Halep cere despăgubiri de 10 milioane de dolari e în impas. Cu ce probleme se confruntă sportiva

Partenerii noștri