Live

Hagi: M-am simțit mândru între străini că sunt român

Data actualizării: Data publicării:

Fostul fotbalist Gheorghe Hagi, care a asistat, sâmbătă, în tribune, la finala Roland Garros, a declarat că Simona Halep a fost mai proaspătă şi mai rezistentă, subliniind că s-a bucurat alături de familia sportivei de acest succes. Hagi este, de altfel, unul dintre apropiații Simonei Halep.

Întrebat ce a simţit când s-a cântat imnul pe terenul central la Roland Garros, Hagi a răspuns: „Ţi-aduci aminte de datorii. Ce frumos e să fii la nivel înalt, să fii mândru că eşti român. M-am simţit mândru, între străini, că sunt român, eram cei mai buni. E ceva fantastic. Cine nu-şi doreşte ca părinte să ai un copil care e cel mai bun?”, a spus Hagi.

„Simona a fost mai proaspătă, mai rezistentă. Vorbeam singur în tribună. O încurajam. Antrenorii mari sunt cei care citesc meciul. Nu contează cum începi meciul, contează cum termini. Imediat trebuie să ştii să reacţionezi, acela este un antrenor foarte bun. Experienţă, putere, rezistenţă, e mult mai puternică din toate punctele de vedere faţă de anul trecut. Face ce trebuie, gestionează bine momentele cheie şi arată că e în fiecare zi mai completă, devine mai bună în fiecare zi. Am fost fericiţi şi noi în tribună pentru că s-a terminat cu un succes mare al ei”, a declarat Hagi la Digisport, citat de News.ro.

Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Virginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.

Finala de la Roland Garros a fost a patra din cariera Simonei. În ianuarie, ea reușise să ajungă în finală și la Australian Open, dar a pierdut-o în fața Carolinei Wozniacki. „Atât de aproape. Nu înceta să crezi, titlul de Grand Slam va veni. Eşti o mare luptătoare şi visul tău va deveni în curând realitate!”, scria Gheorghe Hagi pe Facebook, în ianuarie, când Simona Halep a pierdut finala de la Australian Open.

„El este omul care m-a motivat dintotdeauna să merg mai departe”, spunea Simona Halep în 2015, când Gică Hagi împlinea 50 de ani. Tot atunci, Simona a publicat o fotografie de când ea era copil și în care apare alături de Hagi.

Gică Popescu, și el prezent în tribune, sâmbătă, la Roland Garros, a povestit cum a trăit Hagi finala pe care Simona Halep a câştigat-o în faţa lui Sloane Stephens.

 „Gică (n.r. - Hagi) comenta şi în timpul game-urilor, dădea indicaţii despre cum trebuia să lovească mingea. Făcea pe antrenorul. A fost genial Gică. Îi făceam semn să tacă, pentru că suntem în timpul punctului”, a dezvăluit Gică Popescu la Digisport 1, în emisiunea „Aşii tenisului”.

Gică Popescu s-a arătat uimit şi de calmul de care au dat dovadă părinţii Simonei Halep, deşi finala cu Sloane Stephens a avut multe momente tensionate. „Erau de o calmitate incredibilă, probabil că au căpătat experienţă şi erau foarte echilibraţi. La punctele câştigate de Simona, se ridicau în picioare şi aplaudau”, a mai spus Gică Popescu.

Hagi a devenit un adevărat talisman pentru Simona Halep. „Regele” a fost în tribune şi la semifinala cu Garbine Muguruza, după care a vorbit superb despre numărul 1 mondial, scrie digisport.ro. „Am mers pentru meciul ăsta și pentru următorul, pentru finală. Știam că va juca finala. Eram convins că va câștiga cu Muguruza. Gestionează foarte bine momentele cheie, partea tactică e completă, are forță mentală. Puterea unor jucători mari e mentală. Trebuie ai autocontrol, să domini, să ai inițiativă", a spus Gică Hagi, imediat după victoria din semifinale, la emisiunea „Digi Sport Special”.

Citiți și:  Galerie de lux la meciul Simonei Halep. Gică Hagi și Gică Popescu, în tribune alături de tatăl Simonei

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Simona Halep a revenit cu succes pe teren, la World Tennis League de la Abu Dhabi: „Am dat tot ce am putut”

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Simona Halep a primit wild card la Australian Open. Va participa în calificările turneului de la Melbourne

Partenerii noștri