Live

Elina Svitolina, în lacrimi la Wimbledon după calificarea în sferturi. Prin excepție, organizatorii i-au permis o panglică neagră

Data actualizării: Data publicării:
Elina Svitolina, în lacrimi la Wimbledon după calificarea în sferturi. FOTO captură video X

Jucătoarea de tenis Elina Svitolina a izbucnit în plâns la interviul de pe teren după calificarea în sferturi la Wimbledon. Ea a declarat că i-a fost extrem de greu să joace după ce a aflat de bombardarea spitalului de copii din ţara sa natală, Ucraina.

Svitolina a purtat o panglică neagră în timpul partidei de la Wimbledon, în semn de solidaritate cu victimele bombardamentului rusesc asupra spitalului de copii din Kiev.

Organizatorii turneului au făcut o excepție de la codul vestimentar strict care prevede că sportivii trebuie să fie îmbrăcați în ținute de tenis aproape în întregime albe atunci când sunt pe teren, nefiind permisă alte nuanțe, cum ar fi crem sau alb murdar. 

"Am jucat foarte bine dar...ştiţi...este o zi foarte grea pentru poporul ucrainean", a spus Svitolina, care a izbucnit în plâns, în timp ce publicul a aplaudat şi a încurajat-o. "Nu a fost uşor să mă concentrez, de dimineaţă a fost greu să citesc ştirile, aşa că mă bucur că am putut juca", a adăugat ea.

Elina Svitolina, favorită 21, a acces în sferturi la Wimbledon, după victoria în faţa sportivei chineze Xinyu Wang, locul 42 WTA, scor 6-2, 6-1.

În sferturi, Svitolina va evolua cu sportiva Elena Rîbakina, din Kazahstan, cap de serie 4.

Rusia a trimis luni dimineaţă, în plină zi, rachete asupra oraşelor din Ucraina, ucigând cel puţin 37 de civili şi avariind semnificativ principalul spital de copii din Kiev, în cel mai grav atac aerian din ultimele luni. Părinţi cu bebeluşi în braţe au ieşit pe stradă în faţa spitalului, plângând după atacul aerian care a avut loc - fapt rar - în plină zi. Ferestrele au fost sparte şi panouri au fost smulse, iar sute de locuitori din Kiev ajutau la îndepărtarea resturilor.

Apărarea aeriană a doborât 30 din cele 38 de rachete care au fost folosite în atacul de luni, au declarat forţele aeriene. Cincizeci de clădiri civile, inclusiv clădiri rezidenţiale, un centru de afaceri şi două facilităţi medicale au fost avariate în Kiev, în oraşele centrale Kivoi Rog şi Dnipro şi în două oraşe din est, a declarat ministrul de interne. Dincolo de bilanţul deceselor, sunt peste 125 de răniţi, potrivit presei ucrainene.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețui în urma unui atac masiv de drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Scenariile FMI: Când ar putea să se încheie războiul din Ucraina

Mesajele soldaților ruși către cei dragi, înainte să moară. „Există deja un munte de cadavre înalt de doi metri, lângă adăpost”

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

Partenerii noștri