CTP: Pentru mine a fost meciul vieții!
„Ce ar putea să mai spună un comentator după un asemenea meci? Așa cum pentru Lauren Davis a fost meciul vieții și pentru mine a fost meciul vieții. Nu am văzut așa ceva. Credeam că știu, firește nu tot în tenis, dar mult. Nu mi-am închipuit că există ce am văzut în această noapte”, a declarat jurnalistul Cristian Tudor Popescu la Digi24, la încheierea meciului dramatic dintre Simona Halep și Lauren Davis (SUA), în urma căruia sportiva din România s-a calificat în optimi la Australian Open.
„De nu știu câte ori, mărturisesc, am crezut că Simona a pierdut meciul. Eram mohorat, mă pregăteam să scriu, firește că dacă pierdea tot scriam. Apoi s-au întâmplat lucruri miraculoase, a avut o evoluție cum n-am văzut în viața mea în tenis. Atunci când una dintre jucătoare părea terminată, părea că n-o mai duc nici picioarele, nici mâinile, nici voința, revenea incredibil. De nu știu câte ori s-a întâmplat lucrul ăsta”, a spus Cristian Tudor Popescu. „Nu trebuie să-mi fie rușine de faptul că la un moment dat, dacă aș fi fost acolo, aș fi urlat: Opriți meciul ăsta, e inuman! Nu se mai poate așa ceva!”, a mărturisit comentatorul. „Dacă Darren Cahill... nu mi-am închipuit că o să-l văd dându-și cu pumnii în cap!”, a adăugat CTP.
În opinia jurnalistului, în meciul de sâmbătă, Lauren Davis a fost nr. 1 mondial. „A fost cea mai bună jucătoare din lume în această noapte. Nu contează că ești nr 76 mondial. În tenisul de azi, orice jucătoare din prima sută poate prinde o astfel de noapte. Astfel de lucruri se întâmplă”, spune CTP.
„Practic, pentru ambele jucătoare, de la un moment dat încolo, acesta era ca și ultimul meci. N-ar trebui să spun asta, pentru că Simona e în turul 4. Ambele au realizat că nu mai pot. După ce ești adus dincolo de linia roșie - și-au mâncat din măduvă, să ducă meciul la peste trei ore jumătate - e numai un miracol, dar dacă am văzut miracolul din seara asta, poate mai vedem unul. Pentru Simona va fi foarte greu. Deja șchiopăta, sus, aproape de inghinali, avea o problemă”, a observat jurnalistul.
„A fost un meci în care meritul Simonei e că a reușit să uite că jucătoarea din fața ei e nr 76 mondial. Dacă ar fi rămas cu ideea că eu sunt nr. 1 și în fața mea e nr. 76 și de ce nu pierde, de ce nu joacă potrivit rangului ei, potrivit poziției nr 76... E foarte ușor să cazi în această capcană mentală. Simona a tratat-o cu respect, cu prețuire pentru joc. Simona o consideră egala ei”, a explicat CTP.
„Pentru mine, a fost o intersecție între cinema și tenis, cele două mari pasiuni ale mele. Am avut unul dintre cele mai frumoase filme din toate timpului”, mărturisește Cristian Tudor Popescu.
El a observat însă că punctul slab al americancei au fost greșelile neforțate, peste 60, aproape dublu față de Simona Halep. A riscat însă tot timpul și a lovit decisiv, și-a asumat. „Socoteala ei a fost că poate face mai multe mingi câștigătoare. A făcut mingi incredibile. Reverul acestei jucătoare e comparabil cu al Serenei Williams, cu al Mariei Șarapova. Un rever împușcat și cu niște unghiuri ascuțite, cros, cum vezi numai la cele mai mari jucătoare din istoria tenisuluil. Nu știu dacă mai repetă performanța. Simona a avut rolul ei. Davis s-a mobilizat având în față pe nr 1 mondial. A alergat la niște mingi ca și câștigate de Simona, la limită. După ce a cerut de două ori intervenția medicului, nu credeam la fiecare game că se mai duce și la mingea asta și se ducea. A căzut în șpagat, să-și rupă genunchii, la o scurtă a Simonei. Nu a ezitat să se ducă la mingi la limită”, a rezumat Cristian Tudor Popescu jocul celei care a fost la un pas să producă marea surpriză și să o elimine pe nr. 1 mondial.
„Dacă ar fi fost film, Simona ar fi trebuit să arate ca Rocky, plină de sânge, cu un ochi închis și abia mișcându-se”, a conchis Cristian Tudor Popescu.
Urmăriţi în materialul video de mai jos comentariul integral al lui Cristian Tudor Popescu la Digi24:
Procesul în care Simona Halep cere despăgubiri de 10 milioane de dolari e în impas
Stere Halep, revoltat: „100 de ani să-i dea suspendare”
Simona Halep, dopată. Ce este roxadustatul
Simona Halep, dopată. Părerea unui medic sportiv
Simona Halep, campioană la Toronto
Simona Halep, impresionată de David Popovici
David Popovici reacționează la mesajul transmis de Simona Halep
CTP: Mulți români din America sunt trumpiști
CTP: Dumnezeu îmbătrânește
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News