Live

VIDEO. Cel mai emoționant moment. Simona Halep, în lacrimi după ce a scris istorie la Roland Garros

Data actualizării: Data publicării:

Simona Halep, locul I WTA, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Roland Garros, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-1, pe americanca Sloane Stephens, locul 10 WTA. În urma acestui succes, primul din carieră la un grand slam, Halep a devenit prima jucătoare română care câştigă un "major", după Viriginia Ruzici, care s-a impus, în 1978, tot la French Open.

Imediat după mingea de meci, Simona Halep a fugit în tribune, unde s-a îmbrățișat cu Nadia Comaneci, cu Virginia Ruzici, cu echipa și cu părinții ei. Însă unul dintre cele mai emoționante momente a fost atunci când Simona Halep l-a îmbrățișat pe antrenorul ei, Darren Cahill, plângând de fericire. 

Halep a reuşit, sâmbătă, să întregească performanţa de a fi numărul 1 mondial cu titlul de grand slam mult visat. Jucătoarea română a fost în finala de la Roland Garros sportiva mai bună, cu arsenalul de lovituri mai bogat şi sportiva mai bine pregătită fizic. Stephens a "ars" repede, după un prim set în care şi-a pus toată energia şi toată forţa în lovitura ei de dreapta, una ascuţită, cu care poate trimite oriunde vrea mingea. 

Simona Halep a suferit în acest prim set, dar şi-a păstrat calmul şi răbdarea, a fost perseverentă în aborarea tactică şi a preluat frâiele jocului atunci când rivala le-a scăpat din mână. Românca a căutat mereu să se ferească de dreapta adversarei, punând presiune pe reverul acesteia, a jucat variat cu mingi plate şi înalte, dar fără a găsi unghiurile cele mai deschise. Totuşi, Halep a fost agresivă, a mişcat-o mult pe Stephens, care s-a apărat exemplar la început, însă a devenit cu timpul sufocată de ritmul jocului impus din partea cealaltă a fileului. Americanca a avut set şi 2-0, dar nu a lăsat impresia că poate mai mult. A revenit apoi de la 2-4 în setul secund, dar fără un joc convingător, ci pe baza greşelilor Simonei Halep.

Odată meciul ajuns în decisiv, Halep s-a impus firesc, cu o evoluţie constant asecendentă, din ce în ce mai bună. Simona Halep pune capăt unui turneu gestionat magistral, în care şi-a folosit energia judicios şi în care înteligenţa, talentul şi experianţa ei au fost decisive.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată Serena Williams după ce a slăbit spectaculos. Fanii o acuză că a folosit Ozempic

Mesajul Simonei Halep, după ce mai multe jucătoare i-au blocat revenirea în clasamentul de dinainte de suspendare

Sponsorizări de la companii de stat pentru fiul lui Călin Georgescu: Are terenuri de tenis într-o zonă exclusivistă a Capitalei

Novak Djokovic și-a anunțat noul său antrenor – este fostul său rival Andy Murray

Partenerii noștri