Live

Calificare dramatică pentru Irina Begu, la Roland Garros, la capătul unui meci epuizant

Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Irina-Camelia Begu, locul 40 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 4-6, 7-5, 9-7, pe sportiva slovacă Anna Karolina Schmiedlova, locul 77 WTA, calificându-se în turul al doilea al French Open, scrie News.ro. 

După o evoluţie cenuşie în al doilea set şi într-o bună parte din al treilea, românca a fost condusă cu 5-2 în decisiv, dar de la acest scor, ea a jucat cel mai bun tenis din meci şi a reuşit să ia patru ghemuri la rând şi să conducă apoi pe propriul serviciu cu 30-0. După noi greşeli ale româncei, Schmiedlova a egalat la şase, apoi cele două sportive şi-au fructificat serviciul până la 7-7, când Begu a reuşit break-ul.

La 8-7, jucătoarea română a avut 40-0, dar a fost egalată, ca de mai multe ori în acest meci, când a condus cu acest scor. Ea reuşit totuşi să închidă meciul după 9-7 şi după peste trei ore şi 20 de minute de joc.

Irina Begu va evolua în faza a doua cu chinezoaica Shuai Zhang, locul 27 WTA şi cap de serie numărul 27, pe care o conduce cu 1-0 la întâlnirile directe. 

Pentru prezenţa pe tabloul principal, Begu va primi un premiu de 79.000 de euro şi 70 puncte WTA.

Anul trecut, ea a fost eliminată tot în turul I, iar în 2016 a jucat în optimi, la French Open.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Serena Williams, mesaj emoţionant după retragerea lui Rafael Nadal

Novak Djokovic renunță la Turneul Campionilor. Anunțul făcut de sportivul sârb

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

Rafael Nadal și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist: „Ultimii doi ani au fost dificili”

Partenerii noștri