Live

Ana Bogdan a fost eliminată în turul trei la Wimbledon, după cel mai lung tie-break din istoria turneelor de Grand Slam

Data actualizării: Data publicării:
Ana Bogdan a fost eliminată în turul trei la Wimbledon, după cel mai lung tie-break din istoria turneelor de Grand Slam. Foto: Profimedia

Ana Bogdan, locul 57 WTA, a fost eliminată, vineri, în turul trei al turneului de laa Wimbledon. A fost învinsă în 3 ore şi 39 de minute de sportiva ucraineană Lesia Ţurenko, numărul 60 mondial, relatează News.ro.

Ţurenko a câştigat meciul maraton cu scorul de 4-6, 6-3, 7-6 (20-18).

A fost cel mai lung tie-break din istoria turneelor de Grand Slam, la feminin simplu, potrivit Tennis.com.

Bogdan a ratat cinci mingi de meci.

Românca a avut probleme medicale la confruntarea de vineri. În setul doi, pentru că nu se simţea bine, Ana Bogdan a avut nevoie de câteva minute de time out medical. Sportivei i s-a dat o pastilă, i s-a pus un prosop cu gheaţă la ceafă, i s-au luat pulsul şi tensiunea.

Tot vineri, Irina-Camelia Begu, locul 30 WTA şi cap de serie 29, a fost eliminată în turul de rusoaica Anna Blinkova, numărul 40 mondial, scor 7-5, 6-3, în aproape două ore.

Pentru participarea în turul doi, Irina Begu a obţinut un premiu de 85.000 de lire sterline şi 70 de puncte. Ana Bogdan a obţinut 130 de puncte şi 131.000 de lire sterline.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

JO 2024. Victorie mare pentru Jaqueline Cristian la turneul olimpic de tenis. Românca a învins-o pe Caroline Garcia

Turneul de la Wimbledon a fost câștigat de Carlos Alcaraz, care l-a învins pentru a doua oară, în finală, pe Novak Djokovic

Kate Middleton, apariție spectaculoasă la Wimbledon. Prințesa de Wales a fost întâmpinată cu aplauze

Nouă apariție publică a prințesei Kate: va asista duminică la finala masculină de la Wimbledon

Partenerii noștri