Live

Starea legendarului Pele este tot mai gravă. Ce scrie în ultimul raport medical

Data actualizării: Data publicării:
Fostul mare fotbalist brazilian Pele este în stare gravă Foto: Profimedia

Legendarul Pele este în stare tot mai gravă. Cancerul avansează și se confruntă cu disfuncții renale și cardiace, arată raportul medical. Este, de asemenea, tratat pentru o infecție respiratorie. 

În vârstă de 82 de ani, fostul fotbalist brazilian se luptă cu cancerul de colon de doi ani și în noiembrie a fost din nou internat. Va petrece Crăciunul în spital, a scris fiica lui pe Instagram. 

Considerat de mulţi cel mai bun fotbalist din toate timpurile, Pele s-a operat anul trecut de o tumoare la colon, care i-a fost detectată cu ocazia unor examene medicale de rutină. Ulterior, el a început un ciclu de sesiuni de chimioterapie, fiind nevoit să meargă de câteva ori la spital, pentru a-i fi monitorizată îndeaproape evoluţia. De atunci, starea de sănătate a lui Pele a fost înconjurată de un oarecare mister, întrucât anturajul său furnizează puţine informaţii.

Singurul fotbalist din istorie care a cucerit de trei ori Cupa Mondială (1958, 1962 şi 1970), Pele s-a confruntat cu diverse probleme de sănătate în ultimii ani acesta fiind unul dintre motivele pentru care s-a retras din viaţa publică, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului în locuinţa sa de pe litoralul din Sao Paulo, alături de familie şi prietenii apropiaţi, departe de atenţia presei.

În luna aprilie, Pele a anunţat că aşteaptă cu nerăbdare să vadă selecţionata ţării sale câştigând un nou titlu suprem, la Cupa Mondială din Qatar. Însă Brazilia a fost eliminată în sferuri, de Croația. După partidă, Pele l-a felicitat pe Neymar pentru că i-a egalat recordul de goluri marcate în tricoul echipei naţionale.

Editor : D.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum se tratează boala gravă care provoacă balonare și dureri de burtă

A murit mama legendarului Pelé. Celeste Arantes avea 101 ani

Mbappe a cumpărat cu jumătate de milion de euro un portret al superstarului Pele

Polipii colonici sunt mici excrescențe care se formează la nivelul colonului. Cum apar și de ce este nevoie de tratament

Partenerii noștri