Live

Sfatul de „bună conduită amoroasă” al unei parlamentare pentru femeile din Rusia pe durata Cupei Mondiale

Data actualizării: Data publicării:

Președinta Comisiei pentru familie din Duma de Stat le sfătuiește pe femeile din Rusia să nu întrețină relații sexuale cu străini pe durata Campionatului Mondial de Fotbal.

Motivul invocat de Tamara Pletnova, președinta Comisiei parlamentare? Prevenirea unei sarcini care ar putea fi începutul unei drame de familie, scrie publicația Newsweek.

Tamara Pletnova spune că un „comportament necorespunzător al femeilor din Rusia” va duce la o „abundență” de familii monoparentale și că „nimic bun nu va ieși din asta”.

„Chiar dacă se vor căsători, vor trebui apoi să plece în străinătate. După care, mă trezesc cu ele în Comisie, plângând, pentru că le sunt luați copiii, pentru că mariajul s-a destrămat”, a explicat parlamentara pentru radio Govorit Moskva.

Pletnova a dat ca exemplu un fenomen similar prin care rusoaicele au trecut în perioada sovietică, pe durata Jocurile Olimpice din 1980, găzduite de Moscova. „Acești copii vor suferi cum au făcut-o cei concepuți în acele timpuri sovietice. Ar trebui să avem copiii noștri. Nu sunt naționalistă, dar totuși...”, a adăugat ea.

„Mi-ar plăcea să văd mariaje în țara noastră din dragoste, indiferent de naționalitate, mariaje care vor construi familii bune, durabile, care vor face copii și îi vor crește în interiorul familiei”, a mai declarat Tamara Pletnova.

Cupa Mondială din Rusia, care debutează joi, 14 iunie, va atrage aproximativ 1,5 milioane de turiști. Kremlinul își pune speranțele într-o refacere a imaginii grav afectat a Rusiei în ultimii ani.

Ediţia a 21-a a CM 2018 se va desfășura pe 12 stadioane din 11 oraşe. 

Primul meci de fotbal de la CM 2018 este Rusia - Arabia Saudită, de la ora 18:00. România nu s-a calificat la Cupa Mondială din acest an.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nikola Kalinici, trimis acasă după primul meci de la CM, a refuzat medalia de argint

VIDEO. Cel mai frumos gol de la Mondial: Pavard, Ronaldo, Kroos și Messi, printre nominalizați

VIDEO. Kante, prea timid ca să ceară Cupa Mondială pentru poze. A fost ajutat de un coechipier

BELGIA-ANGLIA, 2-0, în finala mică a CM 2018. Performanță istorică pentru belgieni

Partenerii noștri