Live

Reacția Simonei Halep când a aflat că fanii își vând biletele la Fed Cup, dezamăgiți că ea nu mai participă

Data publicării:
Foto: Agerpres

Simona Halep va fi prezentă la meciurile de Fed Cup disputate de România contra Canadei, la Cluj-Napoca, dar își va încuraja colegele doar din tribune. Sportiva a anunțat că nu va putea juca la Fed Cup întrucât nu este complet recuperată după accidentarea la gleznă, suferită în turneul Australian Open.

După ce prezența Simonei fusese anunțată inițial la Fed Cup, biletele la meciuri s-au epuizat în timp record. Însă când fostul lider mondial a confirmat că nu va juca, fanii au început să își scoată biletele la vânzare, pe internet.

„Îmi pare rău, nu ar trebui să facă treaba asta, pentru că fetele din echipă sunt și ele în top 100, sunt și ele jucătoare foarte bune și sigur vor face tot ce pot ca să câștige meciul”, a declarat Simona Halep, potrivit Adevărul.

Echipa României le are în componenţă pe Irina Begu, Sorana Cârstea, Ana Bogdan şi Raluca Olaru.

Echipe de FedCup a României va lupta cu Canada în turul I din a doua Grupă Mondială. Duelul de la Cluj-Napoca va fi transmis de Digi Sport pe 10 şi 11 februarie.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O victorie ieri, două meciuri pierdute astăzi. Halep a fost învinsă în ambele jocuri de vineri, la World Tennis League

Simona Halep a revenit cu succes pe teren, la World Tennis League de la Abu Dhabi: „Am dat tot ce am putut”

Simona Halep a primit wild card şi pentru turneul de la Auckland, care are loc înainte de Australian Open

Simona Halep a primit wild card la Australian Open. Va participa în calificările turneului de la Melbourne

Partenerii noștri