Live

Novak Djokovic renunță la Turneul Campionilor. Anunțul făcut de sportivul sârb

Data publicării:
Tenismanul sârb Novak Djokovic a anunţat marţi că nu îşi poate apăra titlul la Turneul Campionilor de la Torino, la care participă cei mai buni opt sportivi ai lumii, din cauza unei accidentări. Foto: Profimedia

Novak Djokovic a anunțat marți, 5 noiembrie, că nu va putea juca la Turneul Campionilor, nici dacă va obține calificarea, din cauza unei accidentări, punând capăt sezonului său 2024, informează independent.co.uk. Retragerea sa înseamnă că australianul Alex De Minaur și rusul Andrey Rublev sunt selectați la turneul de la Torino din perioada 10-17 noiembrie, unde participă cei mai buni 8 sportivi ai lumii.

Djokovic, sârbul în vârstă de 37 de ani, care a câștigat un număr record de șapte titluri la eveniment, se calificase deja drept al șaselea cel mai bun jucător din Turul ATP în acest sezon.

„Este o onoare să mă pot califica la Turneul Campionilor! Abia așteptam să fiu acolo, dar din cauza unei accidentări care persistă nu voi putea juca săptămâna viitoare. Îmi cer scuze tuturor celor care sperau să mă vadă acolo. Le doresc tututor jucătorilor un turneu grozav. Ne vedem curând", a scris Djokovic pe contul personal de Instagram.

Astfel, campionul de 24 de ori la Grand Slam încheie anul acesta cu medalia de aur olimpică drept singurul său titlu. El va termina sezonul fără să câștige vreun titlu ATP, lucru care nu i s-a mai întâmplat din 2005.

Djokovic mai are nevoie de un titlu de Grand Slam pentru a deveni singurul deținător al recordului la simplu, depășind-o pe Margaret Court, una dintre cele mai mari jucătoare din istoria tenisului, și la un turneu distanță de a se alătura lui Roger Federer și Jimmy Connors în clubul celor 100 de titluri.

Editor : Andreea Stanciu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sponsorizări de la companii de stat pentru fiul lui Călin Georgescu: Are terenuri de tenis într-o zonă exclusivistă a Capitalei

Novak Djokovic și-a anunțat noul său antrenor – este fostul său rival Andy Murray

Serena Williams, mesaj emoţionant după retragerea lui Rafael Nadal

Simona Halep a fost eliminată în primul tur de la Hong Kong

Partenerii noștri