Live

Handbalista Cristina Neagu se retrage. „M-am tot gândit la momentul  potrivit, dar acesta nu e niciodată”

Data actualizării: Data publicării:
Cristina Neagu Foto: Profimedia

Handbalista Cristina Neagu a anunţat, joi, că la finalul acestui sezon îşi va încheia cariera de 25 de ani petrecuţi în sportul pe care l-a iubit atât de mult.

”Am decis ca la finalul acestui sezon să mă retrag din activitatea de handbalistă, am decis asta de ceva timp, nu a fost peste noapte, m-am tot gândit la momentul  potrivit, dar acesta nu e niciodată.

Am hotărât că acesta va fi ultimul meu sezon pe terenul de handbal. Nu ştiu dacă e un singur motiv, cred că momentul acesta vine în cariera oricărui sportiv, dar nu vreau să fie o veste tristă, ci să ne bucurăm cu toţii”, este declaraţia Cristinei Neagu, care a ales să facă acest anunţ la un post tv, scrie News.ro

Ea a mai precizat că va fi parte dintr-o caravană organizată de sponsorii săi, care va merge în mai multe oraşe din ţară, urmând a petrece timp cu fanii săi.

”Dacă vor să mă vadă jucând ultima dată în oraşul lor, să vină alături, să ne facem poze, să primească autografe! Sunt 25 de ani de carieră şi 20 la cel mai înalt nivel, am trăit multe momente frumoase. Sigur că oamenii ţin minte trofeele, m-am bucurat de trofeul Ligii Campionilor şi de cele 2 medalii obţinute cu naţionala. E un sentiment unic. Am stat şi 4 ani în fara terenului, cred că atunci am învăţat cele mai importante lecţii”, a mai spus Neagu, care s-a retras şi de la naţională după Campionatul Mondial din 2023.

 

Anunțul CSM București

”Sunt o persoană normală, sensibilă, poate în contradicţie cu ce arăt în teren. Nu-mi doresc neapărat o carieră în sport după retragere, dar niciodată să nu spui niciodată”, a adăugat sportiva.
Şi campioana CSM Bucureşti a anunţat în paralel cu declaraţiile sportivei de la TV retragerea acesteia.

”Căpitanul nostru a anunţat în această seară că sezonul 2024-2025 va fi ultimul pe terenul de handbal. Ne bucurăm că suntem parte din această călătorie fantastică a singurei handbaliste desemnată de 4 ori cea mai bună din lume şi care în următoarele meciuri are şanse să devină golgheterul all-time al competiţiei!”.

Desemnată de patru ori de IHF cea mai bună jucătoare din lume, Neagu are 36 de ani, iar cariera sa a început la CSŞ 5 Bucureşti, pe când avea 11 ani. Cariera sa a însemnat contracte cu formaţiile Activ Ploieşti, Rulmentul Braşov, Oltchim Rm. Vâlcea şi ZRK Buducnost, iar din 2017 a jucat doar la CSM Bucureşti.

A început acest ultimul sezon din Liga Campionilor cu un total de 1.132 de goluri marcate, pe locul 2 în clasamentul all-time şi are mari şanse să încheie cu încă un record personal o carieră de 25 de ani. Un alt record al handbalistei este cel de golgeter all-time la Campionatul European (303 goluri).

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tinerii infractori din Grecia vor fi obligați să participe la activități sportive în cadrul programelor de combatere a delincvenței

Carmen Amariei şi Luminiţa Huţupan-Dinu, primite în „Hall of Fame” a Federaţiei Europene de Handbal

Cum arată Echipa mondială de fotbal în propunerea FIFPRO și ce jucător lipsește pentru prima dată în ultimii 20 de ani

Naționala de handbal feminin a României pierde al doilea meci de la Campionatul European

Partenerii noștri