Live

Juniorii echipei Beşiktaş U16 au angajat prostituate la un turneu. Au coborât cu ele la micul dejun

Data actualizării: Data publicării:

Echipa U16 a lui Beşiktaş, formată din jucători născuţi în 2003, ar fi fost implicată într-un scandal uriaş de prostituţie, scrie Bild. Totul s-ar fi întâmplat într-un cantonament care a avut loc în Grecia, menționează cotidianul german.

Evenimentele au avut loc în luna mai, când echipa U16 a lui Beşiktaş a participat la un turneu în Grecia, intitulat "Cupa Cavalerilor din Rhodos".

Potrivit sursei citate, tinerii fotbalişti, toţi în vârstă de 16 ani, au chemat mai multe prostituate în hotelul unde erau cazaţi. Aceştia ar fi petrecut întreaga noaptea, iar totul s-ar fi petrecut pe ascuns, fără ca antrenorii să cunoască intenţia copiilor.

Totul ar fi ieşit la iveală în dimineaţa imediat următoare, când antrenorii au rămas foarte surprinşi când au văzut că prostituatele au fost invitate la micul dejun de fotbalişti şi au decis să îi sancţioneze disciplinar pe cei implicaţi.

În plus, în urma acestui scandal, rivala Fenerbahce le-ar fi oferit contracte jucătorilor care ar fi fost suspendaţi după evenimentele neplăcute din Grecia.

Beşiktaş neagă acuzaţiile

Beşiktaş a reacţionat şi a negat informaţiile apărute în presa din Germania. Clubul din Turcia susţine că a fost vorba de un singur astfel de incident, iar povestea ar fi fost exagerată în presă.

„Am auzit şi noi de acest scandal sexual astăzi. Totuşi, nu este adevărat ceea ce a apărut în presă. Echipa noastră a fost în Rhodos acum 40 de zile. Unul dintre jucători şi-a invitat prietena în hotel, dar antrenorul şi-a dat seama şi a reacţionat imediat. Fotbalistul a fost lăsat în afara lotului, iar cazul nu este atât de grav pe cât a apărut în presă”, au transmis turcii prin agenţia Duhuliye.

Beşiktaş U16 a câştigat turneul organizat în Grecia, după ce au trecut în finală de gazdele de la Panathinaikos, scor 2-1.

Sursa: Mediafax

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Oamenii momentului în Orientul Mijlociu: rivalii Erdogan și Netanyahu

Țara în care doctorițele și profesoarele sunt obligate să se prostitueze ca să supraviețuiască. „Mă rog zilnic la o cale de salvare”

Uniunea Europeană va debloca un miliard de euro pentru refugiații sirieni din Turcia

Donald Trump califică situația din Siria drept o „preluare neprietenoasă” din partea Turciei. „Assad era un călău”

Partenerii noștri