Live

Gheorghe Hagi: Nimeni nu m-a invitat la tragerea la sorţi pentru EURO 2020

Data publicării:
Gheorghe Hagi Foto: captură TV

Fostul internaţional şi selecţioner Gheorghe Hagi a declarat, luni seară, că nu a fost invitat de FRF la tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European din 2020, eveniment care a avut loc sâmbătă, 30 noiembrie, la Bucureşti.

„N-am fost invitat la gală, dar nici nu era obligatoriu. Asta e, aşa s-a gândit. Întrebaţi-i pe cei de la Federaţie. De ce să mă simt afectat? Eu mă simt mândru că am jucat pentru România. Nimeni nu m-a invitat. Şi nu vorbim de ambasador, vorbim de invitaţie. Eu mă duc la Constanţa să produc jucători pentru România, să joace pentru România, restul contează mai puţin”, a spus Gheorghe Hagi, luni seara, în conferinţa de presă de după meciul din Liga I dintre FC Botoşani și Viitorul, pe care echipa lui Hagi l-a pierdut cu 0-1.

Hagi a mărturisit ulterior, la Digi Sport, că nici măcar nu a urmărit tragerea la sorți. „Nu am văzut grupa, nu m-am uitat. România joacă un baraj, mai întâi trebuie să trecem de baraj și după să vorbim de grupă. Eu nu m-am uitat. Credeam că mă întrebați dacă am fost invitat. Da, e adevărat nu am fost invitat. Așa au decis cei de la Federație. Întrebați-i pe ei. Nu am fost invitat. Nu sunt afectat. Eu sunt mândru că nu am fost invitat. Nimeni nu m-a invitat. Nu contează, stați liniștiți”, a declarat fosta glorie a fotbalului românesc.

Fostul arbitru Ion Crăciunescu a reacționat și el după ce FRF nu l-a chemat pe Gică Hagi la tragerea la sorți pentru EURO 2020. Consideră că „decizia lor a șocat lumea” și spune că și Gică Popescu a ajuns la gală „cu mari eforturi”, în condițiile în care Gică Popescu are însărcinări guvernamentale pentru a se ocupa de găzduirea de către România a unor meciuri de la Campionatul European de fotbal din 2020. „Hagi nu a fost chemat și nu a fost invitat. Cu mari eforturi a ajuns Gică Popescu. Nici el nu fusese invitat și mie mi se pare o gafă. Întrebau jucătorii de afară de Hagi. Ce reacție să aibă FRF?”, a spus Ion Crăciunescu la Digi Sport.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO. Hagi s-a certat cu suporterii. Compară Farul cu o echipă legendară: „Plecați dracu' acasă”

Ilie Dumitrescu: Cred că jobul de antrenor la Națională e perfect pentru Mircea Lucescu. Are o capacitate extraordinară

FRF: Mai devreme sau mai târziu, Hagi va conduce naţionala României spre noi succese

Hagi a refuzat postul de selecţioner al echipei naţionale a României:„A fost una din cele mai dificile decizii pe care le-am luat”

Partenerii noștri