România U21 a fost eliminată de la EURO 2021
România a fost foarte aproape să se califice în sferturile Campionatului European de fotbal U21, după un egal, 0-0, cu Germania U21. În cealaltă partid, Olanda a învins Ungaria cu scorul de 6-1.
Minutul 95: Scor final 0-0 în meciul Germania U21 - România U21. Tricolorii „mici” termină grupa pe locul 3, după ce Olanda U21 a învins Ungaria U21 cu scorul de 6-1.
Minutul 89: Germanii trimit încă o dată mingea în bară. Pieper
Minutul 72: Nmecha ratează lovitura de la 11 metri, lovind bara din stânga lui Vlad. În celălalt meci scorul este 4-1 pentru olandezi.
Minutul 71: Germania primește un penalty, după ce Oaidă atinge mingea cu mâna, într-o lovitură liberă a jucătorilor germani.
Minutul 45: Este pauză în ambele meciuri.
Olanda U21 - Ungaria U21, minutul 43: de Wit deschide scorul în cealaltă partidă a grupei, iar în acest moment România cade pe locul 3.
Minutul 23: Paşcanu salvează de linia porţii o minge trimisă de Klimowicz.
Minutul 5: Alex Mățan a fost aproape de a deschide scorul, dar a șutat în bara letarală.
Actualizare 19:00. Start de meci România - Germania.
România U21 va începe cu Andrei Vlad în poartă, Denis Haruț, Denis Ciobotariu, Alex Pașcanu și Ștefan Vlădoiu, cel care-l înlocuiește pe Radu Boboc, în apărare.
La mijloc, Adrian Mutu i-a schimbat pe toți cei trei jucători. Cătălin Itu și Răzvan Oaidă vor juca interi, în locul lui Darius Olaru, trecut extrema dreapta în dauna lui Olimpiu Moruțan, trecut pe bancă, și Andrei Ciobanu. Căpitanul Marius Marin, suspendat, a fost înlocuit de Marco Dulca.
În linia ofensivă, Darius Olaru joacă în dreapta, cu Adrian Petre în centru în locul suspendatului George Ganea, și Alexandru Mățan, care și-a păstrat poziția de extremă stânga, scrie digisport.ro.
Echipele de start în meciul Germania U21 – România U21
GERMANIA U21: 12. Dahme, 2. Vagnoman, 5. Pieper, 4. Schlotterbeck, 3. Raum – 21. Baku, 6. Dorsch, 8. Maier (Cpt) – 10. Nmecha, 22. Klimowicz, 11. Berisha
Selecționer: Stefan Kuntz.
Rezerve: 1. Schubert, 23. Grill, 7. Moukoko, 9. Burkardt, 13. Ozcan, 14. Ambrosius, 15. Jakobs, 16. Thiaw, 17. Stach, 18. Kruger, 19. Leitsh, 20 Janelt.
ROMÂNIA U21: 1. A. Vlad (Cpt) – 19. Vlădoiu, 4. Al. Pașcanu, 13. D. Ciobotariu, 16. Haruț –14. Oaidă, 6. Dulca, 18. Itu – 22. Olaru, 21. Ad. Petre, 20. Mățan.
Selecționer: Adrian Mutu
Rezerve: 12. Aioani, 23. Eșanu, 2. R. Boboc, 3. Opruț, 5. Drăgușin, 7. Cîmpanu, 10. Moruțan, 11. A. Ciobanu, 15. Chindriș, 17. Oct. Popescu.
Calculele calificării în sferturile Euro U21
România se va califica în mod cert în sferturile turneului final cu o victorie împotriva Germaniei, indiferent de rezultatul celuilalt meci din grupă: Ungaria U21 - Olanda U21, programat la aceeași oră.
În acest caz, selecționata lui Adrian Mutu ar face șapte puncte, două peste cele cinci pe care le poate acumula Olanda dacă obține o victorie cu Ungaria.
România poate ieși din grupă și cu o remiză în fața Germaniei, însă are nevoie să marcheze de cel puțin două ori. La 0-0, s-ar face un clasament în trei, iar „tricolorii” ar fi eliminați, dacă Olanda bate Ungaria, din cauza golaverajului general inferior în comparație cu al nemților. În cazul unui 1-1, România s-ar califica doar dacă Olanda câștigă partida cu Ungaria cu 1-0.
În cazul unei înfrângeri în ultima etapă în fața Germaniei, șansele României la calificare nu sunt zero, însă pentru accederea în sferturi este nevoie ca Olanda să piardă sau să remizeze cu Ungaria.
Editor : G.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News