Live

Cine a fost cel mai bun jucător de la EURO 2020. Cristiano Ronaldo, golgheterul competiției

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Gianluigi Donnarumma, portarul selecţionatei Italiei, a fost ales cel mai bun jucător al Campionatului European de fotbal - EURO 2020, la finalul căruia Squadra Azzurra a cucerit titlul continental pentru a doua oară în istoria sa, duminică seara, pe stadionul Wembley din Londra, în faţa reprezentativei Angliei (3-2 după loviturile de departajare), informează EFE.

Donnarumma, în vârstă de 22 ani, care şi-a încheiat contractul cu AC Milan la sfârşitul sezonului şi a cărui viitoare destinaţie pare să fie echipa franceză Paris Saint-Germain, a fost esenţial în succesul Italiei, reuşind să apere două dintre penalty-urile englezilor în finală (cele executate de Jadon Sancho şi Bukayo Saka).

„Este un vis, nu ştiu ce să spun. Este excepţional, am scris istorie. Meritam acest succes, chiar dacă nimeni nu a crezut în noi, însă iată că am reuşit. La loviturile de departajare am fost liniştit, ştiam ceea ce sunt capabil să fac”, a declarat Donnarumma la finalul jocului de pe Wembley.

Goalkeeper-ul italian a încasat doar patru goluri în cele şapte partide disputate de naţionala ţării sale la EURO 2020, reuşind să-şi păstreze poarta imaculată în toate cele trei meciuri din faza grupelor, cu Turcia (3-0), Scoţia (0-0) şi Cehia (1-0).

Fundaşul italian Leonardo Bonucci a fost desemnat, la rândul său, cel mai valoros jucător al finalei EURO 2020.

Portughezul Cristiano Ronaldo a fost declarat golgheterul Campionatului European de fotbal - EURO 2020, chiar dacă a marcat acelaşi număr de goluri ca şi cehul Patrick Schick (5), atacantul lusitan având însă şi un assist reuşit pe parcursul celor 360 de minute în care s-a aflat pe teren, informează EFE.

Ronaldo a înscris trei dintre golurile sale din lovituri de la 11 m, în timp ce Patrik Schick a avut o singură reuşită de la punctul cu var.

Cei doi sunt urmaţi în clasamentul marcatorilor EURO 2020 de englezul Harry Kane, care nu a reuşit să înscrie în finala disputată duminică seara pe Wembey, belgianul Romelu Lukaku, francezul Karim Benzema şi danezul Emil Forsberg, toţi cu câte 4 goluri.

La EURO 2016, titlul de golgheter a revenit francezului Antoine Griezmann, care a marcat de şase ori pe parcursul turneului găzduit de ţara sa.

Clasamentul final al golgheterilor EURO 2020:

5 goluri (3 din penalty), un assist: Cristiano Ronaldo (Portugalia)

5 goluri (1 din penalty): Patrik Schick (Cehia)

4 goluri: Lukaku (Belgia), Benzema (Franţa), Kane (Anglia), Forsberg (Suedia)

3 goluri: Dolberg (Danmarca), Morata (Spania), Sterling (Anglia), Wijnaldum (Olanda), Lewandowski (Polonia); Seferovic, Shaqiri (ambii Elveţia)

2 goluri: Havertz (Germania), T. Hazard (Belgia), Perisic (Croaţia), Poulsen, Maehle, Damsgaard (toţi Danamarca), Sarabia, Torres (ambii Spania), Locatelli, Immobile, Pessina, Insigne, Chiesa (toţi Italia), Dumfries, Depay (ambii Olanda), Iarmolenko, Iaremciuk (ambii Ucrania)

1 gol: Gosens, Goretzka (Germania), Lainer, Gregoritsch, Arnautovic, Baumgartner, Kalajdzic (toţi Austria), De Bruyne, Meunier (ambii Belgia), Modric, Vlasic, Orsic, Pasalic (toţi Croaţia), Christensen, Braithwaite, Delaney (toţi Danamarca), Skriniar (Slovacia), McGregor (Scoţia), Laporte, Azpilicueta, Oyarzabal (toţi Spania), Pohjanpalo (Finlanda), Griezmann (Franţa), Moore, Ramsey, Connor Roberts (toţi Ţara Galilor), Fiola, Schafer, Szalai (toţi Ungaria), Maguire, Henderson, Shaw (toţi Anglia), Barella, Bonucci (ambii Italia), Pandev, Alioski (ambii Macedonia de Nord), Weghorst (Olanda), Linetty (Polonia), Guerreiro, Jota (ambii Portugalia), Holes (Cehia), Miranciuk, Dziuba (ambii Rusia), Claesson (Suedia), Embolo, Gavranovic (ambii Elveţia); Kahveci (Turcía), Zincenko, Dovbik (ambii Ucraina).

Sursa: Agerpres

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un cinematograf din Italia a refuzat difuzarea unui film despre o supravieţuitoare a Holocaustului. De ce s-a temut proprietarul

Elon Musk a pus la îndoială democrația Italiei, iar președintele Mattarella i-a dat imediat replica: „Nu ne dați instrucțiuni”

Inundații puternice în Italia: Mașinile luate de ape de pe străzi au ajuns în mare

O rețea uriașă de falsificatori de opere de artă, atribuite lui Banksy, Warhol și Picasso, a fost descoperită în Italia

Partenerii noștri