Live

Federaţia americană de gimnastică tot nu renunță la medalia lui Jordan Chiles. Ce cale de atac va urma USA Gymnastics

Data publicării:
Federația americană de gimnastică a anunțat că va merge mai departe, la Tribunalul Federal Elveţian, pentru a apăra medalia de bronz a lui. Jordan Chiles. Foto: Profimedia

Oficialii USA Gymnastics au confirmat luni că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) nu va reveni asupra deciziei prin care îi cere gimnastei Jordan Chiles să returneze medalia de bronz care i-a fost acordată la exerciţiul de la sol la Jocurile Olimpice de la Paris. Federația americană promite însă că va continua eforturile pentru ca Jordan Chiles să păstreze medalia care ar trebui să-i revină Anei Bărbosu.

„USA Gymnastics a fost notificată luni de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv că regulile lor nu permit ca o hotărâre arbitrală să fie reconsiderată chiar şi atunci când sunt prezentate noi dovezi concludente”, a confirmat într-un comunicat federaţia americană de gimnastică.

„Suntem profund dezamăgiţi de notificare şi vom continua să urmăm toate căile posibile şi procesul de apel, inclusiv la Tribunalul Federal Elveţian, pentru a asigura punctajul corect, clasarea şi medalia pentru Jordan”, se mai arată în comunicat.

Federaţia Română de Gimnastică anunţase luni seară că TAS a respins solicitarea formulată de Federaţia de Gimnastică a Statelor Unite, Jordan Chiles şi Comitetul Olimpic al Statelor Unite de a redeschide cazul concursului de la sol, de la Jocurile Olimpice.

TAS a anulat contestaţia pentru exerciţul la sol depusă de antrenoarea lui Chiles, care i-a adus sportivei în concurs medalia de bronz, spunând că a venit cu 4 secunde mai târziu de limita de timp, de un minut, pentru un astfel de demers.

USA Gymnastics a prezentat dovezi suplimentare la TAS duminică, după ce organismul internaţional cu sediul la Lausanne decisese în favoarea unui apel al româncei Ana Bărbosu, care va urca astfel pe locul al treilea în concurs.

USA Gymnastics a contestat decizia TAS, spunând duminică într-un comunicat că federaţia a prezentat dovezi video la TAS ce au arată că antrenoarea echipei SUA, Cecile Landi, a făcut primul apel cu 13 secunde înainte de termenul-limită.

Cât ar putea dura procsul

Disputa cu privire la detalii atât de mărunte stabileşte ceea ce ar putea fi o bătălie juridică de luni sau ani de zile cu privire la rezultatul la această probă de gimnastică, notează Associated Press, potrivit News.ro.

Apelul americanilor ar putea ajunge la cea mai înaltă instanţă din Elveţia, Tribunalul Federal Elveţian, sau la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a declarat sâmbătă seara că va respecta decizia instanţei şi recunoaşte locul al treilea ocupat de Ana Bărbosu. Comitetul Internaţional Olimpic, la rândul său, a confirmat duminică hotărârea, anunţând că redistribuie medalia.

TAS a decis sâmbătă că cererea lui Landi de a adăuga 0,1 la scorul lui Chiles a ieşit din intervalul de un minut. Comitetul ad hoc al TAS a scris că cererea lui Landi a venit la 1 minut şi 4 secunde după ce scorul iniţial al lui Chiles a fost afişat.

CIO a declarat că va lua legătura cu USOPC în ceea ce priveşte returnarea medaliei de bronz de către Chiles şi va lucra cu Comitetul Olimpic Român pentru a discuta despre o ceremonie de înmânare a medaliei pentru Bărbosu.

Rebeca Andrade din Brazilia a câştigat aurul, iar Simone Biles din SUA a fost medaliată cu argint.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

S-a cerut o măsură radicală, înaintea pronunțării deciziei de un trilion de euro: ”Să oprească tot. Mulți vor muri”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vicecampiona mondială la polo, suspendată 6 luni pentru agresarea fizică şi verbală a unor arbitri, la JO 2024 de la Paris

Scandalul premiilor de la Federația de Canotaj a ajuns la guvern. Elisabeta Lipă, chemată să dea explicații

Cel mai mare centru pentru copii cu autism va fi construit exclusiv din donații. S-a implicat și medaliata olimpică Ana Maria Bărbosu

Cazul gimnastelor Ana Bărbosu și Jordan Chiles: Cum încearcă SUA să întoarcă rezultatul care i-a adus româncei medalia de bronz la JO

Partenerii noștri