Live

Performanță unică pentru România realizată de un adolescent de 17 ani

Data actualizării: Data publicării:

Un adolescent de 17 ani din Calafat termină anul cu aur. A câştigat primul loc la judo la Olimpiada tinerilor de la Buenos Aires. Băiatul face performanţă cu sete, ca să demonstreze statului că sportul merită mai multă atenţie. Campionul a învăţat primele mişcări de arte marţiale într-o sală mică, ce stătea să cadă.

În doar 15 secunde, Adrian Șulcă a reușit să își doboare adversarul și să devină campion olimpic la judo. Are în spate însă 10 ani de antrenamente, din care șase, la Calafat. A început drumul spre succes într-o sală de sport care nu promitea nimic: apa se infiltra prin tavan şi pereţi. Acum, este ruină.

Îmi pare foarte rău de tot ce e aici, foarte mulţi copii au început să facă judo aici, dar totul s-a deteriorat”, spune Adrian.

Peste 1.500 de antrenamente în Calafat și multă ambiție. Asta l-a ajutat să devină campion european la judo și să ia anul acesta aurul olimpic la Buenos Aires.

Această performanţă pentru mine este o motivaţie pe viitor, pentru că aceste rezultate au fost la cadeţi-juniori şi eu aş vrea la nivel mai înalt, la seniori”, spune Adrian Șulcă.

Este cea mai mare perfomanță la României la această categorie și o mândrie pentru cel care i-a fost primul antrenor.

A obţinut nouă titluri naţionale, încununat în ultimul an, înainte de a pleca la Centrul Olimpic, cu titlul de campion balcanic”, își amintește profesorul de judo din Calafat, Alexandru Pop.

De patru ani, Adrian se antrenează în lotul olimpic de la Cluj. S-a mutat acolo, dar toate vacanțele și le petrece acasă, la Calafat, unde părinţii îl aşteaptă mereu cu braţele deschise.

Am fost foarte emoţionată şi în acelaşi timp am avut o mare satisfacţie pentru el, că a şi muncit. În fiecare dimineaţă se trezea la 5:00”, spune mama campionului, Adriana.

Adrian Șulcă promite că nu se va opri aici. În 2020 vrea să audă din nou imnul României, la o nouă competiţie câştigată.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Adrian Șulcă, campion olimpic de tineret la judo, a câștigat primul concurs la 3 săptămâni după ce a început să practice acest sport

Partenerii noștri