Live

Senatorii PNL și PSD propun ca ziua de naștere a salariaților să fie „liberă” și „plătită” de angajator

Data publicării:
Senatorii propun ca ziua de naștere a salariaților să fie zi liberă și plătită de angajator. Foto: Getty Images

Mai mulţi senatori au depus, la Parlament, un proiect prin care propun ca persoanele salariate să primească liber cu ocazia zilei de naştere, notează Agerpres.

Propunerea legislativă, iniţiată de 19 senatori liberali şi unul social-democrat, completează în acest sens art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii. Potrivit proiectului, persoanele salariate au dreptul la o zi liberă, plătită, cu ocazia zilei de naştere.

Astfel, această zi liberă s-ar alătura celor din lista privind zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Mai exact, acestea sunt acum:

  • 1 și 2 ianuarie - Anul Nou;
  • 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române;
  • prima și a doua zi de Paști;
  • 1 mai - Ziua Muncii;
  • 1 iunie - Ziua Copilului;
  • prima și a doua zi de Rusalii;
  • 15 august - Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie - Sfântul Andrei;
  • 1 decembrie - Ziua Națională a României;
  • 25 și 26 decembrie - Crăciunul.

Acordarea unei zile libere, plătite, în ziua în care fiecare dintre noi îşi serbează ziua de naştere contribuie la motivarea resursei umane, indiferent de domeniul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, de stat sau privat. În cadrul oricărei entităţi - instituţie publică, organizaţie economică etc -, resursa umană este singura resursă capabilă să producă şi să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziţia acestei entităţi. Fie că vorbim de resursa financiară, tehnologică sau, după caz, materială. Un salariat motivat va contribui activ la creşterea eficienţei organizaţiei respective, arată iniţiatorii proiectului în expunerea de motive.

De asemenea, aceştia menţionează că faptul că salariatul va şti că va avea o zi liberă de ziua lui de naştere îi va oferi acestuia posibilitatea de a achiziţiona servicii turistice pentru petrecerea acestui eveniment într-o altă localitateşi astfel se va contribui la încasările, din taxe şi impozite, la bugetul de stat ori local.

Ziua de naştere este un eveniment anual, în viaţa fiecăruia dintre noi, şi trebuie să oferim posibilitatea fiecărui salariat de a-şi petrece această zi aşa cum îşi doreşte. Singur, cu familia ori cu prietenii, au mai apreciat iniţiatorii.

Ei au arătat că angajaţii din România au fost pe primul loc în UE la numărul orelor lucrate pe săptămână în 2020, conform datelor de la Eurostat, oficialul europeană de statistică. 

Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, Camera Deputaţilor fiind for decizional.

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bolojan face apel la un candidat unic de dreapta: „Să găsească o soluţie în al 11-lea ceas”. Răspunsul Elenei Lasconi

Ciolacu cere demisia șefului Comisiei pentru controlul SRI: „De unde ştie că Simion e spion rus? A atras serviciul în campanie”

Lasconi cere Parchetului General autosesizarea pentru a lămuri dacă Ciucă, Ciolacu și Iohannis au informații despre Simion și Rusia

Marcel Ciolacu și alți lideri PSD ar fi zburat la Nisa cu un avion privat închiriat de Nordis. Reacția premierului

Partenerii noștri