Live

Tim Cook, directorul Apple, a încasat o primă de 750 de milioane de dolari

Data publicării:
Tim Cook, la lansarea iPhone6. Gulliver/GettyImages

Tim Cook, directorul executiv Apple, a primit peste cinci milioane de acțiuni la compania pe care o conduce, la zece ani după ce a preluat postul. El a vândut cea mai mare parte a acțiunilor cu peste 750 de milioane de dolari, potrivit datelor Comisiei americane pentru Bursă și Valori Mobiliare (SEC), scrie BBC

Acțiunile primite reprezintă o parte a înțelegerii pe care a făcut-o când a preluat conducerea companiei de la Steve Jobs.

"Prima" era condiționată de de cât de bine performează acțiunile Apple în comparație cu ale altor companii din indexul S&P 500

Potrivit datelor SEC, Tim Cook urma să fie premiat după ce acțiunile au crescut cu 191,83% în ultimii trei ani.

De când a preluat conducerea Apple, în august 2011, acțiunile au crescut cu 1.200%.

Valoarea companiei Apple este acum de 2.500 de miliarde de dolari.

Anul trecut, Tim Cook și-a prelungit mandatul la conducerea Apple până în 2026.

Datele SEC mai arată că Tim Cook a donat săptămâna aceasta acțiuni în valoar de aproape 10 milioane de dolari în scopuri caritabile.

În 2015, el spunea că își va dona întraga avere înainte de a muri și este cunoscut că a făcut donații de zeci de milioane de dolari.

Averea sa personală este de circa 1,5 miliarde de dolari, potrivit topului Bloomberg Billionaire.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

BBC depune plângere la Apple în legătură cu ştiri false generate de AI şi care îi sunt atribuite

TikTok va fi eliminat din magazinele de aplicații din SUA. Apple și Google trebuie să ia măsuri, avertizează doi deputați americani

Cele mai populare căutări ale românilor pe Google în 2024

Nvidia a detronat Apple și a devenit cea mai valoroasă companie din lume

Partenerii noștri