Temperatura oceanelor a atins un nou record. Experții avertizează că vor fi consecințe grave
Temperatura oceanelor a atins un nou record, stârnind temeri că recifele de corali sunt la un pas de un șoc termic masiv și potențial letal, transmite Sky News.
Noile date prin satelit ale Serviciului european Copernicus privind schimbările climatice arată că temperatura medie globală a suprafeței mării în februarie a fost de 21,06 grade Celsius, mai mare decât recordul anterior de 20,98 grade Celsius stabilit în august, anul trecut.
Hărțile publicate de organizație arată că zone uriașe ale oceanelor lumii au fost mult mai calde decât media pe termen lung. Atlanticul era deosebit de cald, inclusiv marea din jurul Regatului Unit.
Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA (NOAA) a avertizat că temperatura este acum atât de ridicată, încât recifele de corali din lume se confruntă cu cel de-al patrulea eveniment cunoscut de albire în masă.
Stresul termic poate determina coralii să expulzeze algele colorate care trăiesc în țesuturile lor. Fără alge, ele devin albe și sunt vulnerabile la boli și foamete și, în cele din urmă, mor.
Derek Manzello, coordonatorul Coral Reef Watch al NOAA, a declarat agenției de știri Reuters: „Se pare că întreaga emisferă sudică se va albi probabil în acest an. Stăm literalmente în pragul celui mai grav eveniment de albire din istoria planetei”.
Rolul coralilor este unul foarte important. Printre altele, ei ajută la absorbția unei cantități mari de carbon și protejează liniile de coastă de valurile puternice.
Editor : B.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News