Live

Pământul arăta ca un „bulgăre de zăpadă” în urmă cu peste 600 de milioane de ani. Cum a putut rezista viața pe Planetă

Data actualizării: Data publicării:
Pământul ar fi semănat cu un bulgăre de zăpadă dacă era privit din spațiu în urmă cu peste 600 de milioane de ani. Foto: Profimedia Images

În urmă cu peste 600 de milioane de ani, Pământul era atât de rece încât cea mai mare parte a suprafeţei sale era acoperită de gheaţă. Însă, acest „bulgăre de zăpadă” era mai „topit” decât se credea până acum, conform unui studiu publicat marţi, relatează AFP şi Reuters

Viața pe planeta noastră s-a confruntat cu un test dur în Perioada Criogeniană, care a durat undeva între 720 și 635 de milioane de ani în urmă, când Pământul a trecut prin două epoci de gheață și arăta din spațiu precum un bulgăre de zăpadă strălucitor. 

Studiile climatologice şi geologice se bazează pe depozitele lăsate în urmă de gheţarii de la acea vreme, identificate în apropierea Ecuatorului. Dacă gheaţa a reuşit să ajungă la această latitudine de la poli, este pentru că cea mai mare parte a Planetei era acoperită cu ea, transmite Agerpres. 

Însă, acest scenariu a fost mult timp pus la îndoială de geologi şi de climatologi, convinşi de prezenţa unor suprafeţe mari de zăpadă topită sau chiar a oceanelor, care ar fi permis absorbţia oxigenului din atmosferă în apă contribuind astfel la dezvoltarea vieţii. 

Studiul publicat în jurnalul Nature Communications susţine această teorie, sugerând existenţa unor oaze în tundra îngheţată la latitudini mai nordice decât se credea anterior.

Foto: Song, H., An, Z., Ye, Q. et al. Mid-latitudinal habitable environment for marine eukaryotes during the waning stage of the Marinoan snowball glaciation. Nat Commun 14, 1564 (2023)

Cercetătorii au adus la lumină, în formaţiunea geologică din Nantuo (sudul Chinei), un strat subţire de rocă sedimentară care s-ar fi aflat sub apă în timpul glaciaţiunii marinoane, în urmă cu aproximativ 650 de milioane de ani. 

În urma analizei acestor roci, în care a fost observată prezenţa fierului şi a azotului, oamenii de știință au dedus că a existat oxigen în ape precum și forme de viaţă (care au produs azotul). 

„Am găsit dovezi ale unor condiţii non-glaciare la paleo-latitudini nordice de mijloc”, a declarat pentru AFP Huyue Song, care a participat la cercetare, referindu-se la latitudini care corespund unei epoci geologice străvechi. „Până acum, nu am găsit decât zone non-glaciare în regiunile peri-ecuatoriale”, mai calde, a adăugat el. 

În locul unei „centuri înguste lipsită de gheaţă” la Ecuator, Pământul ar fi putut avea „zone neglaciare răspândite, mai numeroase”, potrivit lui Huyue Song, profesor la Universitatea de Geoştiinţe din Wuhan, China. 

Pământul s-a format în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani. Primele organisme unicelulare au apărut cândva în timpul primului miliard de ani din existenţa planetei. Organismele pluricelulare s-au format mai târziu, poate în urmă cu două miliarde de ani. Dar abia după criogenian au revenit condiţii mai călduroase, care au deschis calea pentru o extindere rapidă a diferitelor forme de viaţă, acum aproximativ 540 de milioane de ani. 

Organisme multicelulare, inclusiv alge roşii, alge verzi şi fungi au apărut înaintea criogenianului şi au supravieţuit Pământului „bulgăre de zăpadă”. 

Îngheţul criogenian a fost mult mai sever decât cea mai recentă epocă de gheaţă căreia i-au supravieţuit oamenii, care s-a încheiat cu aproximativ 10.000 de ani în urmă. 

„Este corect să spunem că evenimentele de tipul «Pământului bulgăre de zăpadă» au reprezentat provocări semnificative pentru viața pe Pământ”, a declarat geobiologul Shuhai Xiao de la Virginia Tech, Statele Unite, coautor al studiului. „Este posibil ca aceste evenimente de tipul «Pământului bulgăre de zăpadă» să fi condus la extincții majore, însă, aparent, viața, inclusiv organisme eucariote, au reușit să supraviețuiască, atestând rezistenţa biosferei”. 

„Incubatoare” ale vieții 

Oamenii de ştiinţă încearcă să înţeleagă mai bine debutul Pământului „bulgăre de zăpadă”. Ei cred că o cantitate mult redusă din căldura Soarelui ajungea atunci la suprafaţa planetei în timp ce radiaţia solară era respinsă de calotele de gheaţă. „Se crede că nivelurile de dioxid de carbon atmosferic au scăzut chiar înainte de aceste evenimente, provocând extinderea calotelor glaciare polare şi, prin urmare, mai multă radiaţie solară a fost reflectată înapoi în spaţiu, iar calotele polare s-au extins şi mai mult. Pământul a înaintat către starea de Pământ bulgăre de zăpadă”, a spus Xiao. 

Descoperirea sitului chinez se adaugă la cea a siturilor din Australia sau Brazilia, care sugerează că viaţa s-ar fi putut dezvolta în adevărate incubatoare, pe o suprafaţă terestră în mare măsură îngheţată. 

Aceste zone mai temperate ar fi ajutat la o „recuperare rapidă a biosferei” la sfârşitul erei glaciare din Criogenian, care a avut loc în urmă cu peste 700 de milioane de ani şi a durat aproximativ 100 de milioane de ani. 

„Un subiect care va deveni şi mai actual odată cu intensificarea schimbărilor climatice” 

Săpăturile s-au derulat pe parcursul a patru ani, în regiunea Shennongjia (provincia Hebei, estul Chinei). Aceste rezultate vor contribui la o mai bună înţelegere a modului în care funcţionează clima pe planetă, a adăugat profesorul Huyue Song. 

Chiar dacă perioada studiată pare foarte îndepărtată, Huyue Song notează că poate fi bogată în învăţăminte într-un moment în care Planeta se confruntă cu schimbări climatice majore. „Ne oferă o perspectivă asupra modului în care viaţa supravieţuieşte evenimentelor climatice majore”, a spus el. „Un subiect care va deveni şi mai actual odată cu intensificarea schimbărilor climatice”, a adăugat cercetătorul.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri