Live

Oamenii de știință au reușit să simuleze o mică „gaură de vierme” fără a crea o ruptură în spațiu-timp

Data actualizării: Data publicării:
Reprezentarea grafică a unei „găuri de vierme". Foto: Profimedia Images

Este un pilon al domeniului științifico-fantastic, este mică și nu există în spațiul fizic, însă cercetătorii spun că au creat ceea ce teoretic este o „gaură de vierme”, transmite The Guardian.

Cercetătorii au anunțat că au simulat două găuri negre minuscule pe un calculator cuantic și au transmis un mesaj între ele prin ceea ce echivalează cu un tunel în spațiu-timp.

Ei au spus că, bazându-se pe informația cuantică teleportată, a apărut o gaură de vierme traversabilă, însă că nu a fost creată fizic o ruptură a spațiului și timpului în cadrul experimentului, potrivit studiului publicat miercuri în jurnalul Nature.

O gaură de vierme – o ruptură în spațiu și timp – este considerată un pod între două zone izolate una de alta în univers. Oamenii de știință le numesc poduri Einstein-Rosen, denumire provenită de la cei doi fizicieni care au descris fenomenul: Albert Einstein și Nathan Rosen.

„Arată ca o rață, merge precum o rață, măcăie la fel ca o rață. Așa că asta putem spune în acest moment – că avem ceva care în termeni de proprietăți la care ne-am uitat, arată precum o gaură de vierme”, a spus fizicianul și co-autor al studiului Joseph Lykken de la Fermilab, laboratorul american de fizică a particulelor și accelerator.

Fizicianul de la Caltech Maria Spiropulu, coautor al cercetării, a spus că are caracteristicile unui „pui de gaură de vierme”, iar acum speră că vor face „pas cu pas găuri de vierme adulte și copii”. Dinamica găurii de vierme a fost observată pe un dispozitiv cuantic de la Google numit procesorul cuantic Sycamore.

Experții care nu au fost implicați în experiment au atenționat că este important de notat că o gaură de vierme fizică nu a fost de fapt creată, însă au precizat că este posibil în viitor.

Daniel Harlow, fizician de la MIT, a declarat pentru New York Times că experimentul s-a bazat pe un model care a fost atât de simplu încât ar fi putut să fie studiat la fel de bine folosind un creion și o foaie de hârtie.

„Aș spune că aceasta nu ne învață nimic nou despre gravitația cuantică”, a scris Harlow. „Pe de cealaltă parte, cred că este incitant ca reușită tehnică, deoarece dacă nu putem face măcar asta (iar până acum nu am putut), atunci simularea unor teorii ale gravitației cuantice mai interesante ar fi cu siguranță în afara discuției”.

Autorii studiului au spus clar că oamenii de știință sunt departe de a putea trimite oamenilor sau altor ființe ceva printr-un portal.

„Ca experiment, pentru mine, vă pot spune că este foarte, foarte departe. Oamenii vin la mine și mă întreb «Poți să-ți bagi câinile printr-o gaură de vierme?» Așa că nu”, a declarat Spiropulu pentru reporterii de la un briefing video. „...Este un pas imens de făcut”.

Lykken a adăugat: „E o diferență între ceva care este posibil în principiu și posibil în realitate”.

Astfel de găuri de vierme sunt consecvente cu teoria relativității generale a lui Einstein, care se concentrează pe gravitație, una dintre forțele fundamentele din Univers. Termenul de „gaură de vierme” a fost inventat de fizicianul John Wheeler în anii ’50.

„Aceste idei au circulat multă vreme și sunt foarte puternice”, a spus Lykken. „Însă până la urmă ne aflăm în știința experimentală și ne chinuim de multă vreme să găsim o cale de a explora aceste idei în laborator. Iar asta este cu adevărat incitant. Nu e vorba doar de «Păi, găurile de vierme sunt cool». Este o metodă de a ne uita cu adevărat la aceste probleme fundamentale ale universului nostru într-un mediu de laborator”.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Miliarde de crabi au dispărut din apele de lângă Alaska. Oamenii de știință au găsit noi dovezi care explică ce s-a întâmplat

BBC: De ce unii oameni se oferă să fie infectați cu boli care i-ar putea ucide

Meteorit vechi de 4,5 miliarde de ani prăbușit în Germania. Ce au descoperit oamenii de știință

Cercetătorii au descoperit un nou mecanism cerebral cu un rol vital în declanșarea migrenelor, care poate duce la tratarea afecțiunii

Partenerii noștri