Oamenii de ştiinţă au reuşit să creeze „Einsteiniu”, un element chimic care nu există pe Pământ
Oamenii de ştiinţă au reuşit să creeze şi să studieze evazivul element chimic denumit „Einsteiniu” (Es) - un element sintetic din sistemul periodic al elementelor şi care nu se găseşte pe Pământ în stare naturală - pentru prima oară după o pauză de câteva decenii, transmite joi Live Science, care citează un studiu publicat miercuri în revista Nature, informează Agerpres.
Elementul einsteiniu, numit după savantul Albert Einstein, a fost descoperit în 1952 de Departamentul Energiei din Statele Unite, după primul test al unei bombe cu hidrogen. Acest element nu se găseşte pe Pământ în stare naturală şi poate fi obţinut doar în cantităţi infinitezimale folosind reactoare nucleare specializate. De asemenea, el este foarte greu de separat de alte elemente similare, este foarte radioactiv şi se descompune rapid, fiind astfel foarte greu de studiat.
Cercetători de la Laboratorul Naţional Lawrence Berkeley (Berkeley Lab), din cadrul Universităţii California, au reuşit recent să creeze o mostră de 233 nanograme de einsteiniu pur şi au desfăşurat primele experimente pe acest element după o pauză de aproximativ 50 de ani. În urma acestor experimente, chimiştii californieni au reuşit să identifice o parte dintre proprietăţile chimice fundamentale ale elementului.
Reuşita îi apropie pe chimişti de descoperirea aşa-numitei „insule de stabilitate”, unde se crede că se află unele dintre elementele cele mai grele şi cu cea mai mică durată de viaţă.
„Este greu de produs din cauza locului unde se află plasat în tabelul periodic”, a comentat Korey Carter, profesor asistent la Universitatea din Iowa şi fost cercetător la Berkeley Lab, unul dintre autorii descoperirii. Einsteiniu are numărul atomic egal cu 99.
Echipa a folosit un reactor nuclear specializat de la Laboratorul Naţional Oak Ridge din Tennessee, unul dintre puţinele locuri de pe planetă unde se poate obţine einsteiniu.
Einsteiniul e extrem de instabil şi radioactiv
Cercetătorii au profitat de faptul că, după o reacţie concepută pentru a produce californiu - un element chimic cu valoare economică şi care este folosit în centralele nucleare - se obţine ca produs de reacţie şi o cantitate foarte mică de einsteiniu. Extragerea unei mostre pure de einsteiniu din californiu reprezintă o provocare din cauza similarităţilor dintre cele două elemente. În cele din urmă, cercetătorii au reuşit să obţină o cantitate mică de einsteiniu-254, unul dintre cei mai stabili izotopi ai acestui element.
„Este o cantitate extrem de mică de material. Nu poate fi văzută şi singura modalitate prin care putem şti că este acolo este prin detecţia semnalului radioactiv pe care-l emite”, a explicat Korey Carter.
Obţinerea acestui element reprezintă însă doar jumătate din problema cu care s-au confruntat cercetătorii. Cealaltă jumătate este legată de păstrarea acestui element.
Einsteiniu-254 are o perioadă de înjumătăţire de 276 de zile şi apoi trece în izotopul berkeliu-250, care emite radiaţii gamma extrem de nocive. Cercetătorii de la Laboratorul Naţional Los Alamos din New Mexico au conceput un recipient special, realizat de o imprimantă 3D, pentru a păstra cantitatea de einsteiniu şi a se proteja de radiaţia emisă.
Chiar şi aşa, rata de descompunere a elementului le-a creat alte probleme. „Se descompune în mod consistent, aşa că pierzi 7,2% din masa totală iniţială în fiecare lună în care îl studiezi. Trebuie să ţii cont şi de acest lucru atunci când pregăteşti experimentele cu acest element”, a mai spus Korey Carter.
Editor : M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News