Live

Oamenii de știință au detectat cea mai mare explozie din Univers de la Big Bang

Data publicării:

Oamenii de știință au depistat dovezi ale unei explozii colosale în spațiu, de cinci ori mai mare decât orice s-a observat până acum, relatează BBC.

Degajarea imensă de energie ar fi fost emanată de o gaură neagră enormă, aflată la 390 de milioane de ani-lumină de Pământ. Erupția ar fi lăsat o urmă gigantică în constelația Ophiuchus.

Studiul a fost publicat în The Astrophysical Journal.

De mai mult timp cercetătorilor li se părea ceva straniu în constelația Ophiuchus, care reprezintă o agregare uriașă ce conține mii de galaxii individuale amestecate cu gaz și materie neagră.  Telescoapele cu raze X au explorat o stranie formă curbă de la marginea ei. Descoperirea spectaculoasă a fost că acesta ar putea fi de fapt „peretele” unei cavități create în gaz de emisiile provenind de la o gaură neagră din centru.

Găurile negre sunt cunoscute pentru faptul că „înghit” materie, dar în același timp, ele degajează cantități de materie și energie sub forma unor jeturi.

La început, oamenii de știință s-au îndoit de ipoteza lor, cavitatea este uriașă - ar încăpea înșiruite 15 galaxii Calea Lactee în ea. Orice explozie a găurii negre ar fi însemnat o degajare inimaginabilă. Energia creată de o asemenea explozie ar fi fost de cinci ori mai mare decât MS 0735+74, numele sub care este cunoscută cea mai mare și mai puternică explozie din Univers. 

Totuși, noul telescop pentru date de la Murchison Widefield Array (MWA), Australia, și Metrewave Radio Telescope (GMRT) din India par să o confirme. Astronomii s-au mai folosit în observațiile lor și de Obervatorul NASA Chandra, cu raze X, precum și de observatorul Agenției Spațiale Europene XMM-Newton.

Editor: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum arată naveta spațială pe care chinezii o vor folosi pentru aprovizionarea stației lor de pe orbita Terrei

Cea mai „flămândă” gaură neagră din universul timpuriu, descoperită cu telescopul James Webb. Crește mai rapid decât se credea posibil

Primul satelit de lemn din lume a fost lansat într-o misiune pentru a dovedi că „vom putea trăi în spațiu pentru totdeauna”

China a trimis un nou echipaj cu trei astronauți pe stația spațială Tiangong. Care este scopul misiunii Shenzhou-19

Partenerii noștri