Live

Video&Foto Precizările Romsilva după prăbușirea cascadei Bigăr: A cedat sub propria greutate. Cascada se va regenera

Data actualizării: Data publicării:
Cascada Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița s-a prăbușit. Foto: Romsilva

Reprezentanții Romsilva au făcut, marți, noi precizări în urma surpării Cascadei Bigăr. Aceștia susțin că ar fi cedat sub propria greutate și resping acuzațiile potrivit cărora prăbușirea s-ar fi produs din cauza intervenției omului. Prin intermediul unui comunicat, Romsilva spune că există speranțe pentru regenerarea cascadei Bigăr, prin depunerea unor noi straturi de mușchi pietrificat.

Cascada Bigăr s-a format în timp, prin depunerea carbonatului de calciu din apele Izbucului Bigăr, care a fost acoperit de un covor de mușchi, spun reprezentanții Romsilva.

Potrivit acestora, carbonatul de calciu pietrifică acest covor de mușchi, care se regenerează cu noi straturi de mușchi vii, astfel încât o cascadă de acest tip crește permanent în dimensiuni.

„Cascada Bigăr a atins dimensiuni considerabile ca greutate și volum și a cedat sub propria greutate. Menționăm că această cascadă este într-o dinamică naturală permanentă și în timp se va regenera, prin depunerea unor noi straturi de mușchi pietrificat. De altfel, o cascadă de același tip, cascada Moceriș, tot din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița, a suferit o surpare similară în urmă cu cinci ani, iar în zona cascadei Bigăr există urme ale unor astfel de fenomene similare petrecute în trecut”, transmis reprezentanții Romsilva.

Cascada Bigăr, una dintre cele mai populare destinații turistice din zona Banatului, se afla în Zona de Protecție Integrală a Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița, în Rezervația Naturală „Izvorul Bigăr”, o zonă în care intervenția umană este minimă, iar procesele naturale trebuie să se desfășoare liber, potrivit Romsilva.

Reprezentanții Romsilva susțin că administrația parcului nu a intervenit cu măsuri invazive, respectiv construcții care să sprijine structura de travertin a cascadei, o astfel de intervenție împiedicând procesele naturale.

„Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița a luat toate măsurile posibile de protecție a cascadei Bigăr, cu avizul Consiliului Științific al parcului, respectiv îndepărtarea a doi arbori uscați care s-ar fi putut prăbuși peste cascada Bigăr. Singurele construcții din zona cascadei Bigăr au fost cele pentru a asigura infrastructura de vizitare a obiectivului turistic, avizate de Consiliul Științific al parcului, acestea fiind amplasate la o distanță care să nu afecteze cascada”, mai spun cei de la Romsilva.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva respinge acuzațiile unui ghid de turism, care a spus că prăbușirea cascadei s-a produs din cauza unei lucrări de captare parțială a izvorului Bigăr pentru păstrăvăria Valea Miniș. Conform Romsilva, această păstrăvărie a fost realizată în urmă cu 33 de ani. „Cantitatea de apă care să favorizeze depunerile carbonatului de calciu trebuie să fie una moderată pentru a facilita acest proces natural, deci nu o eventuală micșorare a debitului de apă ar fi dus la surparea peretelui cascadei”.

Citește și: Activist de mediu: Cascada Bigăr s-a prăbușit din cauza intervenției omului, după ce apa a fost deviată

Garda Națională de Mediu și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate au fost informate imediat de către administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița despre producerea acestui eveniment, iar Administrația Parcului Național Cheile Nerei – Beușnița, cu sprijinul Consiliului Științific, va identifica măsurile ce trebuie luate în continuare.

Cascada Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița s-a prăbușit luni, în jurul orei 18.00, din cauze naturale, a anunțat Romsilva.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cu cât vinde Romsilva metrul cub de lemn de foc și ce spune ministrul Mediului despre interzicerea încălzirii cu lemne

Romsilva anunţă că va creşte măsurile de monitorizare a urşilor și va instala camere de supraveghere în zonele de risc

O floare rară, declarată monument al naturii, a înflorit în România. Cei care rup laleaua pestriță riscă o amendă uriașă

Romsilva cere turiștilor să nu mai rupă ghioceii din unul dintre cele mai frumoase parcuri naturale din România

Partenerii noștri